Spadasinul Bertalan Arkoși a demarat în urmă cu un an și jumătate o amplă acțiune de popularizare a scrimei în rândul copiilor din grădinițele din orașul Satu Mare. Miercuri, 17 februarie 2016, a fost rândul copiilor de la Grădinița Nr. 6 din orașul de pe Someș să fie inițiați în tainele scrimeri chiar în Sala „Alexandru Csipler”.
Peste 40 de copii de la instituția amintită mai sus au efectuat timp de o oră exerciții de gimnastică specifice scrimeri, iar Bertalan speră ca acești copii să se legitimeze și să practice scrima de performanță. Trebuie subliniat faptul că la Grădinița Nr. 6 din Satu Mare au loc săptămânal ore de inițiere în scrimă.
“Scrima este foarte iubită în rândul celor mici. Mă bucur că un număr foarte mare de copii vor să practice acest sport de tradiţie în Satu Mare. Iar mai încolo, dintre aceştia sperăm să descoperim noi campioni, aşa cum sunt Amalia Tătăran, Simona Pop sau ceilalţi”, a spus Bertalan, care recunoaşte că îi e greu să-i stăpânească pe pitici.
“E multă joacă în ceea ce facem noi. Mă bucur că orele de sport sunt atât de îndrăgite atât de copii cât şi de părinţi. Mă bucur că putem lucra săptămânal împreună cu aceşti copii. Important pentru ei e să facă mişcare, iar dacă peste câţiva ani vor alege scrima, va fi o mândrie pentru mine”, a conchis Bertalan Arkoși.
Acțiunea de la Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” s-a desfășurat cu sprijinul CSM Satu Mare și CS Satu Mare.
FOTO: Informația Zilei Satu Mare
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans