Sezonul 2017-2018 al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin programează la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 4-6 mai, etapa de la Dubai. Pe planșele din Emiratele Arabe Unite și-au anunțat prezența 191 de sportive din întreaga lume, care vor concura atât la individual, cât și la echipe.
România va fi reprezentată la Dubai de patru sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CS Dinamo), Amalia Tătăran (CS Dinamo) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: George Epurescu.
Programul celor trei zile de concurs de la Dubai este următorul:
VINERI, 4 MAI 2018
Ora 8:00 – calificări probă individuală;
SÂMBĂTĂ, 5 MAI 2018
Ora 8:00 – tabloul de 64;
Ora 11:00 – tabloul de 32;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 6 MAI 2018
Ora 8:00 – start probă pe echipe;
Ora 15:00 – finala mică;
Ora 16:00 – finala mare.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Cali (Columbia), din perioada 25-27 mai 2018.
FOTO: FIE
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE