Circuitul European al Cadeților – Copenhaga
Spadă, feminin, individual
Șase spadasine din România au participat la concursul danez. Toate au trecut de faza grupelor, intrând direct în turul secund al tabloului.
Johanna Kurtinecz a cucerit medalia de bronz la Copenhaga, trecând de Mira Shannak (Iordania), în turul al doilea, scor 15-8, și de Veronika Kuvyte (Lituania), în rund a treia. În 16-imi, Johanna a dispus cu 13-9 de Federica Aurisicchio (Italia), iar în optimi a eliminat-o, cu 13-11, pe Aleksandra Nikolajeva (Estonia). În sferturi a venit duelul cu Jazmin Ilyeș, aflată și ea într-o formă foarte bună. Însă meciul s-a încheiat într-un mod puțin obișnuit. La scorul de 3-3, arbitrul a acordat cartonaș galben, apoi a acordat și cartonașul roșu, pentru pasivitate, iar la scurt timp a arătat și cartonașul negru. Meciul a fost încheiat și, conform regulamentului, Johanna Kurtinecz, cel mai plasată în clasamentul european, a fost declarată învingătoare. Johanna s-a calificat în semifinale, unde a cedat, cu 12-15, în fața viitoarei câștigătoare a concursului, Beatrice Zilionyte (Lituania), cucerind astfel medalia de bronz a competiției daneze.
Jazmin Ilyes a avut și ea un parcurs foarte bun. Victorii în turul secund, 15-10 cu olandeza Anna Reesinck, și în turul al treilea, 15-5 cu Elizabeth Novosjolova (Estonia). A urmat un nou succes, în 16-imi, 15-11 cu Isabella Howser (Norvegia), venind apoi și victoria din optimi, 15-8 cu Patricija Vitone (Lituania).
Thea Bîrliga a trecut de Annalena Scobel (Germania), scor 15-12, și a fost învinsă în turul al treilea de italianca Federica Aurisicchio, cu 15-10.
Bianca Raicu s-a impus în turul doi, 15-8 cu Zaineh Alnaser (Iordania), cedând în turul următor, 11-15 cu Agnese De Caprio (Italia), scor 11-15.
Ilinca Marinescu a pierdut în turul doi, 11-15 cu Nikolete Grabovskyte (Lituania). La fel s-a întâmplat și în cazul Juliei Kurtinecz, 11-15 cu Pietra Brazolin (Brazilia).
În clasamentul final, Johanna Kurtinecz a câștigat medalia de bronz, Jazmin Ilyeș a terminat pe locul 7, Thea Bârliga pe 45, Bianca Raicu pe 48, Ilinca Marinescu pe 70, iar Julia Kurtinecz a fost a 93-a.




















