Interviu cu președintele Federației Române de Scrimă – Marius Florea

Sezon de excepție pentru cadeții și juniorii din România. ”Vrem continuitate în performanță!”, spune Marius Florea, președintele Federației Române de Scrimă, privind spre noile obiective ale unui proiect pentru următorii 6 ani.

Dle Marius Florea, a fost un an de excepție pentru cadeți si juniori, ce urmează pentru ei?

Primele cinci luni ale anului au adus multă speranță pentru scrima românească și au demonstrat că la acest nivel lucrurile funcționează bine. După ce scrimerii români s-au întors de la Campionatele Europene pentru Cadeți și Juniori Novi Sad cu 6 medalii (1 aur, 2 argint, 3 bronz) și de la Campionatele Mondiale pentru Cadeți și Juniori  Dubai cu o medalie (argint), plus cele două medalii (aur și bronz) de la Campionatele Europene U23, Federația  privește spre următoarele etape pe care trebuie să le parcurgă sportivii și antrenorii pentru a atinge  obiectivul principal, JO Los Angeles 2028.

Ne bucurăm să vedem că lotul feminin și cel masculin de sabie, lotul feminin de spadă și cel feminin de floretă, au reușit să mențină România în elita scrimei mondiale la acest nivel. Dar, e doar un pas din drumul  spre îndeplinirea  obiectivului pe termen lung, noi deja știm ce e nevoie pentru a-i ajuta pe acești copii să nu rămână la statutul de speranțe. Talentul lor merită investiții, merită  să le oferim condiții de pregătire și un calendar internațional care să-i ajute să aibă continuitate și să conteze în circuit și acum dar și la nivel de seniori. Pentru acești copii urmează în toamnă circuitul internațional, sper ca la rectificarea bugetară  să se țină cont de acest aspect.

Ce presupune continuitatea de care vorbiți?

Pe de-o parte, e vorba de a asigura colective tehnice complete,  cu un staff bine pregătit, structurat și sudat, și vorbesc aici de antrenori, medici, asistenți, kinetoterapeuți și, de ce nu, nutriționiști, psihologi. Pe de altă parte, e vorba de calendar internațional, de stagii de pregătire internațională. Ca să putem realiza toate acestea e nevoie de un buget pe măsură. Sunt convins că Ministerul Sportului va ține cont de aceste aspecte când va elabora proiectul de buget pentru anul 2023 dar și pentru următorii, e păcat să nu valorificăm investițiile deja făcute în acești copii.  Strategia Națională pentru Sport trebuie să țină cont de aceste lucruri. Altfel, nici nu vreau să mă gândesc….

Scrima nu a avut niciodată un buget care sa-i permită sa ofere sportivilor juniori și cadeți un calendar internațional adecvat. Cu spijinul Ministerului Sportului reușim să acoperim doar partea de echipament specific, iar cu ajutorul Comitetului Olimpic și Sportiv Român partea de pregatire, prin Centrele Naționale Olimpice pentru Juniori, cele de Tineret și programul Burselor Olimpice.

Anul acesta, rezultatele de la Campionatele Europene pentru Cadeți și Juniori ne-au „obligat” sa trimitem o delegatie numeroasa și la Campionatele Mondiale pentru Cadeți și Juniori.  Aceste două competitii majore au avut o pondere foarte mare în bugetul FRS, situatie care ne-a făcut să cerem sprijinul Ministerului Sportului pentru participarea la Campionatul Mondial de seniori din luna iulie. Am avut o surpriză extrem de plăcută, atât din partea Ministerul Sportului, cât și a dlui ministru Eduard Novak, care au răspuns foarte prompt solicitării nostre și doresc să le mulțumesc pe această cale.

Suntem bucuroși că  sportivii noștri au dovedit prin aceste medalii că a meritat fiecare efort pe care l-am făcut pentru ca ei să urce pe podium.  În scrimă e foarte important să ai o finanţare constantă, mai ales la nivelul calendarului internaţional. În anii trecuți Federaţia Română de Scrimă a finanţat probele la care se puteau obţine medalii olimpice la nivel de seniori şi doar puţin câte puţin la nivel de cadeţi şi juniori. Aşa că azi nu ne-am fi putut bucura de aceste rezultate fără sprijinul părinţilor acestor sportivi, al cluburilor care au ajutat de-a lungul timpului, unele private. Le mulțumesc tuturor pentru acest lucru.

Care este secretul acestor reușite?

Toți sportivii care au obținut aceste rezultate provin din Centrele Naționale Olimpice pentru Juniori, sau de Tineret, ori fac parte din programul Burselor Olimpice pentru Juniori oferite de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Pregătirea centralizată într-un sport ca al nostru, unde numărul sportivilor nu este foarte mare reprezintă o condiție obligatorie pentru a avea performanță.  Trebuie să recunosc și aportul important al celor de la Institutul Național de Cercetare pentru Sport (INCS) și a  Centrului Olimpic de Testare si Asistenta Stiintifica (COTAS) al Comitetului olimpic și Sportiv Român. Toți au partea lor din succesul sportivilor și le mulțumesc pentru ajutor.   

Până la Los Angeles 2028 e Paris 2024, cum vedeți calificarea pentru scrimerii români?

Va fi foarte greu. Contăm pe aceleași arme ca și la ultima ediție, spadă feminin și sabie masculin. Sunt însă situații diferite, avem două loturi tinere, cu antrenori tineri care muncesc enorm și care încearcă să construiască echipe. Există sportivi care pot produce oricând surprize. Le vom oferi suport, îi vom trimite în stagii de pregătire internațională, avem relații foarte bune în Ungaria, Germania sau Italia. Sunt sigur că se vor lupta până la ultima fărâmă de energie pentru calificare. 

Urmează două luni de foc pentru seniori, ce obiective au?

Vom avea o vară fierbinte. Săptămâna asta plecăm la Campionatele Europene din Antalya. Avem amintiri tare frumoase legate de acest oraș. Acolo am câștigat singurul aur mondial la sabie masculin cu echipa, în 2009, iar actualul antrenor al lotului, Rareș Dumitrescu a câștigat atunci argintul la individual. Mihai Covaliu a fost antrenorul lor atunci când au făcut minuni.  Acest campionat continental e un test să vedem cum stăm în raport cu adversarii, mai ales la spadă feminin și sabie masculin. Vom avea echipe și la sabie feminin și floretă feminin. Obiectivul realist este o clasare în locurile 4-6. Dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta pentru mai mult. Le doresc sportivilor să creadă în ei și antrenorii lor și să nu uite că le suntem alături. Nici nu vom veni bine acasă că va trebui să îngustăm pregătirea pentru Campionatele Mondiale din Egipt, din luna iulie. Ca și la europene,  același obiectiv. Le doresc sportivilor să fie sănătoși și să lupte pentru visul lor.

Palmares Medalii Cadeți si Juniori 2022

  • Campionatele Europene Novi Sad

Au câștigat medalii la  juniori:  Radu Niţu, medalia de argint în proba de sabie, Karina Vasile a obţinut bronzul la floretă, echipa feminină de floretă, compusă din Emilia Corbu, Karina Vasile, Andreea Dincă şi Teodora Şofran, a câştigat aurul.

Medalii la cadeţi:  Maria Alexe a cucerit bronz la sabie, echipa masculină de sabie -Casian Cîdu, Dacian Enache, Rareş Gheorghe şi Luca Radu – a câştigat medalia de bronz iar echipa feminină de sabie -Amalia Stan, Maria Alexe, Alexandra Mitruş şi Rosemarie Benciu- a obţinut argintul.

  • Campionatele Mondiale Cadeți și Juniori Dubai

Medalii la juniori – sabie masculin echipe- Casian Cîdu, Mihnea Enache, Radu Niţu şi Marco Şovar a câștigat argint.

  • Campionatele Europene U23 Tallin

Medalii la Tineret U23:  aur la spadă feminin echipe- Bianca Benea, Alexandra Predescu, Cristina Constantinescu, Talida Enache,  bronz la sabie masculin- Alexandru Zmău, Radu Nițu, Matei Cîdu, Marco Șovar.