Într-o competiție care a adus la start 51 de sabrere junioare, finala a fost una inedită. Amalia Stan, campioana de ieri a cadetelor, s-a calificat și în ultimul act al concursului de azi, după ce a trecut destul de ușor de adversarele de până în semifinale. Aici a întâlnit-o pe Ilinca Pantiș, iar meciul a fost unul disputat, încheiat, în cele din urmă, cu victoria ieșencei, 15-11. Cealaltă semifinală a opus două bucureștence, pe dinamovista Maria Matei și pe stelista Maria Badea. Aceasta din urmă s-a calificat în primele patru după ce adversara ei din sferturi, Mihaela Chițu, a fost nevoită să se retragă în urma unei accidentări, într-un moment în care conducea cu 8-4 pe tabelă. La un asalt, lama sabiei Mariei Badea a pătruns pe sub masca de protecție și a lovit-o pe Mihaela în gât. Deși se află în afara oricărui pericol, ea nu a mai putut continua întrecerea, fiind oprită de medicul competiției. Astfel Maria Badea a disputat a doua semifinală, cu Maria Matei. S-a impus aceasta din urmă, cu 15-6. În finală Maria Matei a condus permanent ostilitățile și victoria i-a revenit cu 15-10, ea cucerind medalia de aur. Și Amalia Stan pleacă de la București cu două medalii importante – aurul de ieri de la cadete și argintul de azi.

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

16-IMI:

  • Maria Matei (Dinamo) – Petra Patranoiu (Dinamo) 15-2
  • Delia Chircă (CSTA București) – Vanessa Danciu (Dinamo) 15-7
  • Maria Martinaș (Dinamo) – Ana Botezatu (Dinamo) 15-14
  • Emma Iacob (Steaua) – Adriana Maria Geatara (Steaua) 15-1
  • Mihaela Chițu (Riposta București) – Ioana Arabolu (Duel București) 15-6
  • Catinca Dumitru (Steaua) – Rosemarie Benciu (Riposta București) 15-11
  • Denisa Șerban (Steaua) – Teodora Moldovan (Dinamo) 15-6
  • Maria Badea (Steaua) – Andreea Cristina Gheorghe (Steaua) 15-5
  • Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași) – Bianca Statie (Dinamo) 15-6
  • Alexandra Mitruș (Dinamo) – Tania Lutea (Steaua) 15-7
  • Roberta Ciobanu (Dinamo) – Daria Carp (CSM Iași) 15-10
  • Maria Alexe (Steaua) – Lorena Mărgineanu (Dinamo) 15-3
  • Laura Moroianu (Dinamo) – Teodora Oargă (CSTA București) 15-9
  • Felicia Iacob (Steaua) – Maria Cojocaru (Riposta București) 15-10
  • Andreea Șerbănoiu (Dinamo) – Teodora Neagu (CSM Iași) 15-13
  • Ilinca Pantiș (Riposta București) – Teona Maria Icnotiu (Riposta București) 15-8

OPTIMI DE FINALĂ:

  • Maria Matei (Dinamo) – Delia Chircă (CSTA București) 15-8
  • Emma Iacob (Steaua) – Maria Martinaș (Dinamo) 15-9
  • Mihaela Chițu (Riposta București) – Catinca Dumitru (Steaua) 15-8
  • Maria Badea (Steaua) – Denisa Șerban (Steaua) 15-13
  • Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași) – Alexandra Mitruș (Dinamo) 15-7
  • Roberta Ciobanu (Dinamo) – Maria Alexe (Steaua) 15-9
  • Felicia Iacob (Steaua) – Laura Moroianu (Dinamo) 15-13
  • Ilinca Pantiș (Riposta București) – Andreea Șerbănoiu (Dinamo) 15-3

SFERTURI DE FINALĂ:

  • Maria Matei (Dinamo) – Emma Iacob (Steaua) 15-11
  • Maria Badea (Steaua) s-a calificat prin abandonul Mihaelei Chițu (Riposta București) – din cauze medicale
  • Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași) – Roberta Ciobanu (Dinamo) 15-8
  • Ilinca Pantiș (Riposta București) – Felicia Iacob (Steaua) 15-11

SEMIFINALE:

  • Maria Matei (Dinamo) – Maria Badea (Steaua) 15-6
  • Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași) – Ilinca Pantiș (Riposta București) 15-11

FINALA:

  • Maria Matei (Dinamo) – Amalia Stan (CSȘ Unirea Iași) 15-10

CLASAMENTUL FINAL:

Loc
Nume
Club
Țară
1 MATEI Maria CS DINAMO BUCURESTI  ROU
2 STAN Amalia CSS Unirea Iasi  ROU
3T BADEA Maria CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
3T PANTIS Ilinca CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
5 CHITU Mihaela CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
6 IACOB Emma CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
7 IACOB Felicia CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
8 CIOBANU Roberta CS DINAMO BUCURESTI  ROU
9 ALEXE Maria CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
10 MOROIANU Laura CS DINAMO BUCURESTI  ROU
11 DUMITRU Catinca CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
12 SERBAN Denisa CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
13 CHIRCA Delia CSTA Bucuresti  ROU
14 SERBANOIU Andreea (Deea) CS DINAMO BUCURESTI  ROU
15 MITRUS Alexandra CS DINAMO BUCURESTI  ROU
16 MARTINAS Maria CSS Unirea Iasi  ROU
17 BOTEZATU Ana CS DINAMO BUCURESTI  ROU
18 LUTEA Tania CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
19 NEAGU Teodora CSM IASI  ROU
20 DANCIU Vanessa CS DINAMO BUCURESTI  ROU
21 MOLDOVAN Teodora CS DINAMO BUCURESTI  ROU
22 BENCIU Rosemarie CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
23 CARP Daria CSM IASI  ROU
24 COJOCARU Maria CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
25 GEATARA Adriana Maria CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
26 OARGA Teodora CSTA Bucuresti  ROU
27 MARGINEANU Lorena CS DINAMO BUCURESTI  ROU
28 ARABOLU Ioana ACS DUEL BUC  ROU
29 GHEORGHE Andreea Cristina CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
30 STATIE Bianca CS DINAMO BUCURESTI  ROU
31 ICNOTIU Teona Maria CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
32 PATRANOIU Petra CS DINAMO BUCURESTI  ROU
33 APOSTU Ioana Raisa CSS Unirea Iasi  ROU
34 DOBROGEANU Bianca CS DINAMO BUCURESTI  ROU
35 POPA Patricia CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
36 BADULESCU Maria ACS DUEL BUC  ROU
37 DEJESCU Ana CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
38 MILITARU Alexia CSTA Bucuresti  ROU
39 PELIN Briana Valentina CSTA Bucuresti  ROU
40 CHICOS Teodora CSS Unirea Iasi  ROU
41T CIRLIGEANU Ema CS RIPOSTA BUCURESTI  ROU
41T OVESIA Anna CS DINAMO BUCURESTI  ROU
43 PAUN Iulia Maria CSA STEAUA BUCURESTI  ROU
44 MIHALCEA Anastasia CS DINAMO BUCURESTI  ROU
45 GROSU Alexia Maria CSS Unirea Iasi  ROU
46 DINU Crina Maria CSTA Bucuresti  ROU
47 NEMES Ariana Rebeca CSTA Bucuresti  ROU
48 VISAN Maria Academia de Scrima  ROU
DNF BUTUM Adelina Elena CSM CORONA BRASOV  ROU

 

Credit foto: Sport Pictures