Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București găzduiește în perioadele 25-26 și 29-30 ianuarie, ediția 2018 a Campionatului Național de sabie pentru cadeți. Concursul se va desfășura la feminin și masculin, individual și pe echipe, iar la start se vor prezenta sabreri de la toate cluburile din România.
Joi, 25 ianuarie 2018, a avut loc cea dintâi probă: sabie feminin individual. De la ora 9:00 s-au prezentat la start 49 de sportive. S-au tras două tururi de grupe preliminare și deoarece au fost înscrise peste 30 de sabrere, după fiecare tur de grupe s-au eliminat 20%.
În 2018, medalia de aur și titlul de campioană națională au fost câștigate de către Maria Matei. Legitimată la CS Dinamo București, Maria a dispus în finală, după un duel extrem de echilibrat, de Felicia Iacob, de la CSA Steaua București, scor 15-14. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Ilinca Pantiș (CS Riposta) și Roberta Ciobanu (CS Dinamo).
Rezultatele complete de pe tabloul de 8 ale concursului de azi pot fi văzute mai jos:

Programul următarelor trei zile de concurs este:
VINERI, 26 IANUARIE
Ora 9:00 – sabie feminin echipe;
LUNI, 29 IANUARIE
Ora 9:00 – sabie masculin individual;
MARȚI, 30 IANUARIE
Ora 9:00 – sabie masculin echipe.
Clasamentul complet al Campionatului Național de sabie pentru cadeți de la București, ediția 2018, în proba feminină la individual, poate fi văzut AICI.
Concursul are o pauză de două zile, deoarece pe 28 și 29 ianuarie are loc la București, la Sala Polivalentă, o nouă ediție a Cupei Riposta la sabie, etapă din Circuitul European de cadeți!
Toate detaliile concursului de la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București vor fi pe www.frscrima.ro!
GALERIE FOTO de la concursul de azi puteți vedea AICI.