Ziua a doua a Campionatului European de scrimă pentru tineret (U23) de la Minsk a programat sâmbătă, 22 aprilie 2017, alte două noi probe la individual: spadă masculin și floretă feminin.
De la ora 12:010, 45 de sportive din întreaga Europă s-au întrecut în proba de floretă feminin individual. România a fost reprezentată în această probă de următoarele patru floretiste: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Maria Boldor (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara). Coordonate de pe margine de antrenorul Ducu Petre, sportivele românce s-au clasat pe următoarele poziții: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 18, Maria Boldor (CSA Steaua) – locul 19, Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) – locul 26 și Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 40.
Rezultatele sportiver românce de azi au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE

TABLOUL DE 64
Ana Boldor – liber
Mălina Călugăreanu – liber
Maria Boldor – liber
TABLOUL DE 32
Ana Boldor – Yana Alborova (Rusia) 7-15
Mălina Călugăreanu – Maeva Rancurel (Franța) 9-15
Maria Boldor – Julie Mienville (Franța) 11-15.
Podiumul probei de floretă feminin individual de la Campionatul European de scrimă pentru tineret de la Minsk aaă astfel: 1. Jeromine Mpah-Njanga (Franța), 2. Adelya Abdrakhmanova (Rusia), 3. Erica Cipressa (Italia) și Erika Chrzanowska (Polonia).
Programul următoarelor trei zile de concurs de la Minsk este:
DUMINICĂ, 23 APRILIE
Ora 9:00 – spadă feminin;
Ora 13:00 – sabie masculin.
LUNI, 24 APRILIE
Ora 9:00 – spadă masculin echipe, sabie feminin echipe, floretă masculin echipe;
MARȚI, 25 APRILIE
Ora 9:00 – spadă feminin echipe, sabie masculin echipe, floretă feminin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Minsk.
FOTO: Augusto BIZZI