Lotul de spadă feminin al României efectuează în perioada 9-18 martie un cantonament la Satu Mare, la Sala de Scrimă „Alexandru Csipler”. Spadasinele se pregătesc pentru Grand Prix-ul de la Budapesta, de săptămâna viitoare, dar și pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, de la începutul lunii august.
Componentele lotului de spadă au ajuns miercuri dimineața, cu trenul, în Satu Mare, iar în gară au fost întâmpinate cu flori și urări de bun-venit de către directorul Direcției Județene de Tineret și Sport, Virgil Dragoș, de către directorul CS Satu Mare, Marcel Tarța, de către antrenorul de spadă Csiszar Francisc, dar și de numeroși ziariști din presa locală.
Componența lotului care se pregătește la Satu Mare este următoarea: Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Loredana Dinu, Simona Pop, Amalia Tătăran, Raluca Sbârcia, Claudia Năboiu, Adela Danciu, Ioana Dumitru, Greta Vereş.
Antrenori: Dan Podeanu, George Epurescu și Claudiu Ştefan.
Maseru: Mircea Lascăr.
Medic: Lorena Nicolosu.
„Sunt surprinsă! Înțeleg că ieri a fost 8 Martie, dar suntem emoționate pentru că în general primim flori când câștigăm câte o medalie nu când ajungem undeva. Să sperăm că le merităm și că le vom merita și după competiția de la Budapesta. Cred că era și momentul să venim în Satu Mare, după atâția ani. Am amintiri foarte plăcute de la Satu Mare, primele mele medalii chiar aici le-am câștigat. Ne-am propus de mult timp să facem un cantonament aici. Din păcate nu am putut să ne ținem de cuvânt anii trecuți pentru că se tot schimba calendarul competițional. Am zis să le facem un cadou și fetelor, Amaliei Tătăran, Simonei Pop și Gretei Vereș, să venim aici. Sper că va fi o experiență interesantă”, a spus Ana Maria Popescu (Brânză) la sosirea în Satu Mare.
Grand Prix-ul de la Budapesta are loc în perioada 18-20 martie.
FOTO: Informația Zilei
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans