Pentru prima dată în istoria sa, Federaţia Română de Scrimă a stabilit, la finalul unui an, cele mai bune speranţe pentru viitorul apropiat. Amalia Tătăra (spadă), Maria Boldor (floretă), Alexandra Predescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie), Adrian Dabija (spadă) şi Tudor D. Cucu (sabie) au fost nominalizaţi la speranţele lui 2014 în urma rezultatelor excelente obţinute în 2013.
După ce i-a prezentat pe Alexandra Predescu, Amalia Tătăran, Adrian Dabija, Tudor D. Cucu și Maria Boldor, site-ul www.frscrima.ro vă propune să îl cunoaștem pe Iulian Teodosiu (19 ani).
Cum ai ajuns să practici scrima?
Într-o bună zi a venit la școala din Slobozia un profesor de scrimă și ne-a întrebat cine vrea să practice acest sport. Eram în clasa a doua când am intrat pentru prima dată într-o sală de scrimă. Mama a vrut inițial să mă trimită la atletism, pentru că ea practicase acest sport, dar până la urmă a respectat alegerea mea.
Cine au fost cei care ți-au îndrumat primii pași în acest sport?
Antrenorii de sabie Marin Mihăiță și Marius Pușcașu au fost cei care mi-au dat primele lecții de scrimă.
Îți mai aduci aminte care a fost cel dintâi concurs la care ai participat?
A fost o competiție foarte mică…Parcă se numea Cupa Ialomiței.
Când ai ajuns la lotul olimpic de sabie al României?
În vara lui 2012, pe când aveam 18 ani neîmpliniți, domnul Mihai Covaliu m-a convocat la un cantonament în Poiana Brașov. Era înaintea Campionatelor Europene din 2012. Am fost foarte fericit, dar mi-a trecut repede. La început am pierdut aproape toate asalturile, iar după meciurile cu Zalomir, care mă bătea măr, plângeam mereu. Dar Zalomir a venit la mine de fiecare dată și mi-a spus să am răbdare, să învăț, pentru că așa se întâmplă la început.
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la un concurs de sabie?
Nu e greu deloc să spun că a fost în vara lui 2013, când am luat medalia de argint cu echipa de sabie la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta. A fost ceva unic. Am trăit niște momente incredibile. În acele momente, pe planșe, nu apuci să gândești foarte mult. Faci totul cu o intensitate fantastică, cu multă emoție.
Ce ai simțit în momentul în care ai urcat pe podium alături de ceilalți băieți?
Nu știam la ce să mă gândesc. Am savurat fiecare clipă. A fost ceva rapid și intens. Eram foarte fericit, dar abia din acel moment a început greul cu adevărat pentru mine. Cred că am luat prea devreme această medalie, din punctul meu de vedere. Dar voi face totul pentru mă ridica în continuare la nivelul așteptărilor.
Cum l-ai caracteriza pe antrenorul Mihai Covaliu?
Este un om foarte calculate, organizat, care știe forte bine ce are de făcut în fiecare clipă. Mereu vine cu câte ceva nou la antrenamente. E dur când trebuie să fie dur și e maleabil când trebuie să fie maleabil. Știe să se impună în fața sportivilor.
Dar pe Tiberiu Dolniceanu?
Este cel mai bun sabrer din lume. Știe perfect ce are de făcut pe planșă, are drumul lui și nu-l interesează ce fac și ce spun cei din jurul lui. Este un coleg de excepție. Vine mereu cu sfaturi pentru cei ca mine, mai tineri.
Care sunt pasiunile tale?
Îmi place foarte mult istoria, dar nu am timp cât mi-aș dori ca să citesc. Apoi îmi place mult să mă plimb și să mă dau cu rolele.
Care este visul tău ca sportiv?
Vreau să ajung la Jocurile Olimpice. Cred că o participare la un asemenea eveniment te împlinește ca sportiv. Iar odată ajuns acolo trebuie să faci totul pentru a lua o medalie.