Clubul Sportiv Riposta București (antrenori Sandu Constantin și Lucian Dina) a organizat, cu sprijinul Federației Române de Scrimă, sâmbătă și duminică, 27 și 28 ianuarie 2018, o nouă ediție a Cupei Riposta la sabie, etapă din Circuitul European de cadeți, sezonul 2017-2018.
Întrecerea s-a disputat la feminin și masculin, doar la individual, și a reunit la start 228 de sportivi din 22 de țări: Argentina, Belgia, Bolivia, Bulgaria, Chile, China, Spania, Marea Britanie, Georgia, Iordania, Italia, Kazakhstan, Kuweit, Republica Moldova, Portugalia, România, Rusia, Slovenia, Elveția, Turcia, Ucraina, SUA.
România a fost reprezentată la întrecerea din București de 77 de sabreri din întreaga țară.
Duminică, 28 ianuarie 2018, a avut loc proba de sabie feminin individual. Au participat 102 sportive, iar cel mai bun rezultat a fost obținut de către Ioana Crăciun. Legitimată la CS Dinamo, Ioana a fost eliminată pe tabloul de 8 și s-a clasat la final pe locul 7. O altă româncă eliminată pe tabloul de 8 a fost Ilinca Pantiș (CS Riposta), clasată la final pe locul 8.
În 2018, trofeul în proba de sabie feminin a fost câștigat de către Yoana Ilieva (Bulgaria), care a dispus în finală de Nisanur Erbil (Turcia), scor 15-7.
Rezultatele din semifinale și finală au fost următoarele:
SEMIFINALE
Yoana Ilieva (Bulgaria) – Daria Gontsova (Ucraina) 15-6
Nisanur Erbil (Turcia) – Oleksandra Bondar (Ucraina) 15-8
FINALA
Yoana Ilieva (Bulgaria) – Nisanur Erbil (Turcia) 15-7
Clasamentul complet al probei de sabie masculin din cadrul Cupei Riposta, ediția 2018, poate fi văzut mai jos:

REZULTATELE COMPLETE ale concursului de la Sala Polivalentă pot fi văzute AICI.
Următoarea competiție internațională importantă pentru sabia cadeți este Campionatul European de la Soci (Rusia), din perioada 2-11 martie 2018.
GALERIE FOTO d
e la concursul de la Sala Polivalentă puteți vedea AICI.