Torino – FIE Grand Prix „Trofeo Inalpi”

Floretă, seniori, feminin

Andreea Dincă, Anca Săveanu și Rebeca Cândescu au părăsit competiția după faza grupelor. Pe tabloul de 128 au intrat Mălina Călugăreanu și Emilia Corbu. Mălina a trecut de primul tur, cu 15-6 în fața braziliencei Ana Beatriz Bulcao și a fost învinsă în turul al doilea, cu 15-11, de italianca Anna Cristino.

Emilia Corbu a învins-o în primul tur pe turcoaica Irem Karamete (15-14), iar în turul secund a dispus cu 15-14 de singaporeza Amita Berthier, calificându-se pentru tabloul principal de 64, care se dispută duminică.