Ana Maria Popescu s-a calificat astăzi până în optimile concursului feminin. În primul tur al tabloului principal, ea a eliminat-o pe Lizzie Asis (Venezuela), cu 15-11, iar în al doilea tur a trecut de chinezoaica Anqi Xu, cu 13-12. În optimi, Ana Maria a primit replica Olenei Kryvytska (Ucraina), în fața căreia a cedat cu 6-15. La finele concursului, Ana Maria Popescu s-a clasat pe poziția a 9-a.

Amalia Tătăran a pierdut încă din primul tur, la americanca Katharine Holmes (15-12), campioană mondială cu echipa anul trecut, la Wuxi. Amalia a încheiat competiția pe locul 43.

Foto: FIE/Bizzi Team