C.M. Budapesta 2019 – sabie, feminin, individual
A venit prima medalie românească la Mondialele de la Budapesta! Bianca Pascu a luptat și a reușit să-și apropie medalia de bronz după o zi în care doar supercampioana ucrainiană Olga Kharlan a putut să o învingă!
În primul ei meci de pe tabloul principal, Bianca a eliminat-o pe rusoaica Yana Egorian, campioana olimpică de la Rio 2016, pe care a învins-o cu 15-13. Bianca a trecut apoi de o altă rusoaică, Olga Nikitina, de care a dispus cu 15-7. În optimi românca a avut ceva emoții cu indianca Anandha Chadalavada, pe care a condus-o aproape întreaga partidă, însă a fost egalată la 14 după ce a avut și 13-7 pe tabelă. În cele din urmă Bianca a câștigat cu 15-14 și s-a calificat în sferturi. Aici adversară i-a fost americanca Anne-Elizabeth Stone, iar românca a avut din nou emoții. A condus cu 13-5, dar adversara a revenit, a fost la un pas de egalare, însă Bianca a câștigat cu 15-13 meciul care a calificat-o în semifinale.
În meciul decisiv pentru accederea în finală, Bianca a înfruntat-o pe Olga Kharlan (Ucraina), triplă campioană mondială și sextuplă campioană europeană. Duelul dintre cele două sabrere a fost unul dominat de ucrainiancă, aceasta impunându-se cu 15-5.
În primul tur al tabloului principal, Andreea Lupu a pierdut duelul cu turcoaica Zehra Fatma Kose, care s-a impus cu 15-4. Andreea a încheiat concursul pe locul 37.
Foto: FIE/Bizzi Team