Simona Pop (CSA Steaua) și ACS Stesial au promovat scrima în trei școli din București în cadrul acțiunii „Azi sunt profesorul tău de sport”
Asociația Junior Sport, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu cluburile…
Gala Federației Române de Scrimă va avea loc pe 15 decembrie, de la ora 19:00, la Palatul Elisabeta
Casa Regală a României găzduiește, la inițiativa Alteței Sale Regale Principele Radu, Seara Palatului Elisabeta, dedicată Federației Române de Scrimă….
Patru scrimeri români au plecat azi la Grand Prix-ul de sabie seniori masculin de la Boston (SUA)
Orașul american Boston găzduiește la finalul acestei săptămâni, în perioada 12-13 decembrie, a doua etapă de Cupă Mondială de sabie…
Ana Maria Popescu a urcat pe locul cinci în clasamentul la zi al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin
Îclasamentul individual la zi din Cupa Mondială la spadă seniori feminin, cea mai bine clasară sportivă din România continuă să…
Cifrele ediției a treia a Cupei Riposta la sabie pentru copii și cadeți: 340 de sportivi, 22 de cluburi, 5 țări și două zile pline de scrimă
Clubul Sportiv Riposta București a organizat sâmbătă și duminică, 5 și 6 decembrie, a treia ediție a Cupei Riposta la…
David Bâlc (CS Satu Mare) a ocupat locul 12 în a doua etapă din noul sezon al Circuitului Internațional de sabie pentru copii, de la Budapesta
Federația Maghiară de Scrimă organizează în sezonul 2015-2016 un Circuit Internațional de sabie pentru copii și speranțe, la feminin și…
Trei clasări pe podium pentru spadasinii români la etapa a doua a Circuitului Internațional „Olimpici” de la Szolnok
Sezonul 2015-2016 al Circuitului Internațional de spadă „Olimpici” a continuat la finalul săptămânii trecute, de vineri și până duminică, în perioada…
Raluca Sbârcia (CSU Craiova) a ocupat locul doi la etapa din Circuitul European U23 la spadă feminin de la Moedling
Orașul austriac Moedling a găzduit sâmbătă și duminică, 5 și 6 decembrie, a treia etapă din acest sezon al Circuitului…
Codrin Cozmuleanu (CSM Iași) a ocupat locul 56 la etapa de Cupă Mondială la sabie juniori masculin de la Dormagen
A cincea etapă de Cupă Mondială la sabie juniori masculin și feminin, din sezonul 2015-2016, a avut loc sâmbătă și duminică,…
Alexei Volodin (Ucraina) și Melissa Korossy (CS Satu Mare) sunt învingătorii din ziua a treia a Cupei 1 Decembrie la floretă pentru copii și speranțe de la Satu Mare
Ediția cu numărul 38 a Cupei 1 Decembrie la floretă pentru copii și speranțe s-a încheiat duminică seara, pe 6 decembrie, la…