Sâmbătă și duminică, 31 ianuarie și 1 februarie, la Londra are loc o nouă etapă din Circuitul European de sabie cadeți, la feminin și masculin, individual și pe echipe.
La start se vor prezenta 170 de sportivi din 16 țări, iar România este reprezentată în acest concurs de trei sabrere. Andreea Lupu, Ioana Radu și Daria Stărică, alături de antrenorul Radu Tofan au plecat vineri, 30 ianuarie, spre Londra.
Cele trei vor intra în concurs sâmbătă la ora 11:00, ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția celor trei sabrere la concursul din Marea Britanie.