Orașul italian Pisa a găzduit sâmbătă și duminică, 21 și 22 ianuarie 2017, a opta etapă din Circuitul European de cadeți, în probele de floretă feminin și masculin, din sezonul 2016-2017.
La startul celor două zile de concurs, în care s-a tras doar la individual, au fost prezenți 329 de sportivi, iar șapte dintre ei au fost din România. Cei care ne-au reprezentat pe pistele din Italia la finalul acestei săptămâni au fost:
FEMININ: Anca Săveanu (CSA Steaua), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Rebeca Cândescu (CSA Steaua);
MASCULIN: Andrei Ionică (CSA Steaua), Silviu Roșu (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Alexandru Sîrb (CSA Steaua). Delegația României a fost condusă de către antrenorul Florin Gheorghe.
Dacă sâmbătă, 21 ianuarie, s-a disputat proba masculină, duminică, 22 ianuarie, a fost rândul fetelor să se dueleze pe pistele de la Pisa. Pentru delegația României, cea mai bună clasare a fost reușită de către Anca Săveanu. Legitimată la CSA Steaua, Anca a încheiat pe locul 20 concursul din Italia. Celelalte sportive românce s-au clasat pe următoarele poziții: Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 44, Andreea Gheorghe (CSA Steaua) – locul 75. Au participat 167 de sportive.
Podiumul probei de floretă cadeți feminin individual de la Pisa arată astfel: 1. Martina Favoretto (Italia), 2. Lauren Scruggs (SUA), 3. Claudia Memoli (Italia) și May Tieu (SUA).
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în proba de floretă masculin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în perioada 11-12 februarie 2017, la Varșovia, în Polonia.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în proba de floretă feminin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în perioada 11-12 februarie 2017, la Satu Mare!