Ana Maria Popescu a intrat oficial în echipa COSR. Începând de astăzi, campioana noastră a dat curs ofertei făcute de către Mihai Covaliu, președintele COSR, și va lucra pentru Team Romania, alături de o altă echipă, cea a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ana Maria a acceptat să intre în echipa administrativa a Team Romania prin detașare de la Ministerul Apărării Naționale. Ea va fi consilierul președintelui COSR, Mihai Covaliu, și va avea responsabilități pe zona de marketing.
Ana, Federația Română de Scrimă îți urează succes la noul tău loc de muncă! Știm că îți plac provocările, adori competiția, lumea olimpică o cunoști de mult. Suntem siguri că din noua poziție de consilier al președintelui Mihai Covaliu vei fi și mai aproape de sportivi și antrenori! Succes!