Etapade Cupă Mondială de spadă seniori feminin de la Legnano se încheie duminică, 12 februarie 2017, cu proba pe echipe. De la ora 10:30, ora României, s-au prezentat la start 21 de formații.
România intră în concurs direct pe tabloul de 16, acolo unde se va duela, de la ora 11:40, ora României, cu învingătoarea duelului dintre Kazakhstan și Canada.
Echipa noastră este formată din: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Claudia Năboiu (CSM Oradea) și Raluca Sbîrcia (CSU Craiova). Antrenor: George Epurescu.
Evoluția LIVE a sportivelor noastre poate fi urmărită AICI.
Programul de concurs de duminică, 12 februarie 2017, de la Legnano, este următorul:
Ora 10:30 – start tablou de 32 în proba pe echipe;
Ora 14:20 – semifinalele în proba pe echipe;
Ora 15:40 – finala mică;
Ora 16:00 – finala mare.
Vineri, 11 februarie, cele șase sportive românce au fost eliminate în calificările probei individuale și s-au clasat la final pe următoarele poziții: Raluca Sbârcia (CSU Craiova) – locul 68, Claudia Năboiu (CSM Oradea) – locul 75, Amalia Tătăran (CS Dinamo) – locul 77, Greta Vereș (CSA Steaua) – locul 77, Adela Danciu (CSM Oradea) – locul 122, Ioana Dumitru (CS Dinamo) – locul 137. Au participat 195 de sportive.
Podiumul probei individual arată astfel: 1. Julia Beljajeva (Estonia), 2. Lauren Rembi (Franța), 3. Sarra Besbes (Tunisia) și Dzhoan Feybi Bezhura (Ucraina).
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin din sezonul 2016-2017 este Grand Prix-ul de la Budapesta, din perioada 24-26 martie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Legnano.
FOTO: FIE


UPDATE, ora 16:25 – România a încheiat proba feminină pe echipe din cadrul Cupei Mondiale de spadă seniori de la Legnano pe locul 8. Formația pregătită de George Epurescu a înregistrat următoarele rezultate:
TABLOUL DE 32 – liber;
TABLOUL DE 16 – 45-32 cu Kazakhstan;

TABLOUL DE 8 – 34-35 cu Coreea de Sud;

TABLOUL DE 5-8 – 37-45 cu Franța;

LOCURILE 7-8 – 37-45 cu SUA;