Orașul polonez Gdansk găzduiește  de vineri și până duminică, între 15 și 17 ianuarie, a patra etapă de Cupă Mondială la floretă seniori feminin.
Întrecerea are loc atât la individual, cât și la echipe, iar la start s-au înscris 167 de sportive. Printre ele se numără și trei floretiste din România, care vor trage în ambele probe. Este vorba de Maria Boldor (CSA Steaua), Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) și Ana Boldor (CSU Poli Timișoara). Antrenor: Ducu Petre.
Vineri și sâmbătă, 15 și 16 ianuarie, are loc întrecerea individuală, iar duminică, 17 ianuarie, se dispută concursul pe echipe.
Sportivele românce intră în concurs vineri, în 15 ianuarie. Mălina Călugăreanu, Maria Boldor și Ana Boldor vor trage, începând cu ora 10:00, ora României, în următoarele grupe preliminare:
1.grupa Boldor Ana
2. grupa Calugareanu
3. grupa Boldor Maria
Programul celor trei zile de concurs de la Gdansk este următorul:
VINERI, 15 IANUARIE
Ora 10:00 – start grupe preliminare;
SÂMBĂTĂ, 16 IANUARIE
Ora 10:00 – tabloul principal de 64;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 17 IANUARIE
Ora 10:00 – start probă pe echipe;
Ora 17:30 – finala.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția floretistelor românce la Gdansk.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 12:22 – Mălina Călugăreanu și Ana Boldor și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare. Cele două floretiste au obținut următoarele rezultate:
1.rez Boldor Ana 2. rez Calugareanu


UPDATE, ora 17:22 – Maria Boldor și-a încheiat și ea evoluția în grupa preliminară cu numărul 18. Rezultatele obținute de sportiva de la CSA Steaua sunt:
rez Boldor Maria


UPDATE, ora 19:53 – Mălina Călugăreanu, Ana Boldor și Maria Boldor au trecut de grupe și au ajuns pe tabloul preliminar de 128. Mălina Călugăreanu și Ana Boldor au avut liber în 128, iar Maria Boldor a trecut în 128 de Madison Zeiss (SUA), scor 15-13.
Pe tabloul preliminar de 64, Ana Boldor a fost eliminată, după ce a cedat cu 10-15 în duelul cu Tamina Knauer. În schimb, Mălina Călugăreanu și Maria Boldor vor evolua astfel:
Maria Boldor – Martyna Jelinska (Polonia)
Mălina Călugăreanu – Jeromine Mpah-Njanga (Franța).


UPDATE, ora 20:14 – Mălina Călugăreanu s-a calificat pe tabloul principal de 64, după ce a trecut pe tabloul preliminar de 64 de Jeromine Mpah-Njanga (Franța), scor 15-7. În schimb, Maria Boldor a fost eliminată pe tabloul preliminar de 64, după ce a cedat cu 5-15 duelul cu Martyna Jelinska (Polonia).