Sabrerii juniori pregătiți de antrenorul Mihai Covaliu intră de la prânz pe planșele Mondialele de scrimă de la Plovdiv cu gândul la un parcurs cât mai lung. Iulian Teodosiu (foto), Mădălin Bucur și Cristian Bițucă încep grupele la ora 12:00 și vor concura astfel:
Cristian Bițucă (CSM Iași) va lupta în grupa 1 alături de următorii sabreri: Sangmin Oh (Coreea de Sud), Keisuke Soga (Japonia), Nicolai Zaporojcenco (Moldova), Banda Al Shamlan (Kuweit), Jose M Dalmasy Gonzalez (Pueto Rico) și Luca Curatoli (Italia);
Iulian Teodosiu (CSS Slobozia) a fost repartizat în grupa 12 cu următorii adversari: Alin Alhussain (Arabia Saudită), Soravit Kitsiriboon (Thailanda), Yousef Al Shamlan (Kuweit), Wong Chyuan Tzer (Malaezia), Artem Buchkovskiy (Rusia) și Alexandre Douglas (Australia);
Mădălin Bucur (CSS Slobozia) va trage în grupa 15 alături de următorii sabreri: Jules-Emile De Visscher (Belgia), Rouven Redwanz (Germania), Nurzham Karim (Kazakhstan), Chung Yin Iam (Hong Kong) și Roberto Davoli (Grecia).
UPDATE, ora 14:15 – Iulian Teodosiu, Cristian Bițucă și Mădălin Bucur au trecut cu bine de grupe. Dacă primii doi sunt calificați direct pe tabloul de 64, Bucur a tras pe tabloul de 128 cu spaniolul Andres Caballero Hernandez, pe care l-a învins cu 15-10.
UPDATE, ora 15:00 – Cei trei sabreri români și-au aflat adversarii de pe tabloul de 64: Iulian Teodosiu – Bogdan Platonov (Ucraina), ora 15:00; Mădălin Bucur – Luca Curatoli (Italia), ora 15:00; Cristian Bițucă – Fares Arfa (Canada), ora 15:30.
UPDATE, ora 16:00 – Cristian Bițucă e singurul sabrer român calificat pe tabloul de 32. El a trecut cu Fares Arfa (Canada), scor 15-7. Mădălin Bucur a pierdut cu 15-2 cu italianul Luca Curatoli, iar Iulian Teodosiu a cedat cu 15-13 cu ucraineanul Bogdan Platonov.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart