Sezonul 2015-2016 al Cupei Mondiale debutează vineri, 9 octombrie, cu etapele de sabie feminin, de la Caracas (Venezuela), și sabie masculin, de la Tbilisi (Georgia).
Ministerul Tineretului și Sportului din Georgia, alături de Federația Georgiană de Scrimă, organizează la Tbilisi prima etapă din noul sezon al Cupei Mondiale de sabie seniori masculin, individual și pe echipe. Concursul are loc în „Handbal Arena”, iar la start se vor prezenta 156 de sportivi din 31 de țări. România este reprezentată în Georgia de următorii sportivi: Alin Badea, Tiberiu Dolniceanu, Ciprian Gălățanu, George Iancu, Dragoș Sîrbu și Iulian Teodosiu. Antrenor: Mihai Covaliu.
Vineri, 9 octombrie, sunt programate grupele și tururile preliminare. Sâmbătă, 10 octombrie, au loc duelurile de pe tabloul principal de 64, iar duminică, 11 octombrie, are loc proba pe echipe.
Programul complet al concursului de la Tbilisi este următorul:
VINERI, 9 OCTOMBRIE
Ora 09:00 – startul grupelor preliminare;
Ora 13:00 – startul eliminărilor directe din tabloul preliminar;
SÂMBĂTĂ, 10 OCTOMBRIE
Ora 8:00 – tabloul de 64;
Ora 11:00 – tabloul de 32;
Ora 17:20 – semifinalele și finala (tabloul de 4);
Ora 18:30 – festivitatea de premiere;
DUMINICĂ, 11 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – tabloul de 32;
Ora 10:00 – tabloul de 16;
Ora 14:00 – meciul pentru locul 3;
Ora 15:00 – finala;
Ora 15:50 – festivitatea de premiere.
În Venezuela, la Caracas, va avea loc etapa de Cupă Mondială la sabie feminin, individual și pe echipe. Acolo vor trage 131 de sportive din 25 de țări. La fel ca și la masculin, vineri, 9 octombrie, sunt programate grupele și tururile preliminare. Sâmbătă, 10 octombrie, au loc duelurile de pe tabloul principal de 64, iar duminică, 11 octombrie, are loc proba pe echipe.
La Tbilisi, calificările încep vineri, 9 cotombrie, la ora 09:00, ora României, cu duelurile din grupele preliminare. Pentru România vor trage următorii: Alin Badea, Ciprian Gălățanu, George Iancu, Dragoș Sîrbu și Iulian Teodosiu. Tiberiu Dolniceanu este calificat direct pe tabloul principal de 64, care se trage sâmbătă, 10 octombrie.
Alin Badea, Ciprian Gălățanu, George Iancu, Dragoș Sîrbu și Iulian Teodosiu trag în următoarele grupe preliminare:
1.grupa Sirbu 2.grupa Iancu 3.grupa Galatanu 4.grupa Teodosiu 5.grupa Badea
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului din Georgia.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans


UPDATE, ora 10:23 – George Iancu și Dragoș Sîrbu și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare. Cei doi au obținut următoarele rezultate:
1.rez Sirbu 2.rez Iancu


UPDATE, ora 12:42 – Alin Badea, Ciprian Gălățanu și Iulian Teodosiu și-au încheiat și ei evoluțiile în grupele preliminare. Cei trei au obținut următoarele rezultate:
3.rezultate Galatanu 4.rezultate Teodosiu 5.rezultate Badea
În urma rezultatelor din grupele preliminare, toți cei cinci sabreri români au acces în tururile preliminare de eliminare directă.


UPDATE, ora 12:50 – Programul celor cinci sabreri români pe tabloul preliminar de eliminări directe este următorul:
Tabloul preliminar de 128
George Iancu – liber
Ciprian Gălățanu – liber
Ora 13:10 – Alin Badea – Marty Williams (SUA)
Dragoș Sîrbu – liber
Iulian Teodosiu – liber
Tabloul preliminar de 64
Ora 13:50 – George Iancu – Yan Hon Pan (Hong Kong)/Azar Taghyiev (Azerbadjan)
Ora 14:20 – Ciprian Gălățanu – Marty Williams (SUA)/Alin Badea
Ora 14:20 – Dragoș Sîrbu – Ilya Motorin (Rusia)
Ora 14:20 – Iulian Teodosiu – Joseph Polossifakis (Canada).


UPDATE, ora 13:47 – Alin Badea s-a calificat și el pe tabloul preliminar de 64 după ce a trecut în 128 de Marty Williams (SUA), scor 15-9. Programul sabrerilor români pe tabloul preliminar de 64 este următorul:
Ora 13:50 – George Iancu – Yan Hon Pan (Hong Kong)
Ora 14:20 – Ciprian Gălățanu – Alin Badea
Ora 14:20 – Dragoș Sîrbu – Ilya Motorin (Rusia)
Ora 14:20 – Iulian Teodosiu – Joseph Polossifakis (Canada).


UPDATE, ora 16:33 – Ciprian Gălățanu și Iulian Teodosiu s-au calificat pe tabloul principal de 64 al etapei de Cupă Mondială de la Tbilisi. George Iancu, Alin Badea și Dragoș Sîrbu au fost eliminați în ultimul tur preliminar. Rezultatele celor cinci români pe tabloul preliminar de 64 au fost următoarele:
George Iancu – Yan Hon Pan (Hong Kong) 11-15
Ciprian Gălățanu – Alin Badea 15-12
Dragoș Sîrbu – Ilya Motorin (Rusia) 11-15
Iulian Teodosiu – Joseph Polossifakis (Canada) 15-14.