O singură româncă a intrat pe tabloul principal al concursului catalan. Ana Brânză va concura mâine dimineață, de la ora 10, pe pista verde, în compania Kristinei Kuusk, din Estonia. Amalia Tătăran s-a aflat la un asalt de calificare, dar a pierdut cu 15-10 în fața franțuzoaicei Josephine Jacques-Andre-Coquin. Greta Vereș a fost eliminată în turul 2 de Emily Vermeule (S.U.A.), cu 15-11, în timp ce Raluca Sbârcia și Adela Danciu au pierdut în prima rundă preliminară la Lee Sinhee (Coreea de Sud) 15-9, respectiv Vizen Victoria, cu 14-13. În istoria competiției, Ana Brânză a câștigat trofeul de două ori, în 2011 și 2012. Ea a mai luat bronz de 4 ori, în 2007, 2008, 2013 și 2016. Simona Gherman a luat argint in 2012 (când s-a disputat o finală românească) și bronz în 2011.