Sezonul 2017-2018 al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin a programat la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 4-6 mai, etapa de la Dubai. Pe planșele din Emiratele Arabe Unite au fost prezente 191 de sportive din întreaga lume, care au concurat atât la individual, cât și la echipe.
Duminică, 6 mai 2018, de la ora 8:00 a avut loc proba pe echipe. Au participat 24 de formații. România a intrat în concurs pe tabloul de 32 și s-a clasat la final pe locul 13.
Pentru România au tras: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CS Dinamo), Amalia Tătăran (CS Dinamo) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: George Epurescu.
Rezultatele României la Dubai au fost: tabloul de 32 – 45-33 cu Australia; tabloul de 16 – 35-42 cu Franța; tabloul de 9-16 – 20-25 cu Estonia; tabloul de 13-16 – 43-39 cu Japonia; locurile 13-14 – 37-33 cu Spania. 
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Cali (Columbia), din perioada 25-27 mai 2018.
GALERIE FOTO de la concursul din Dubai puteți vedea AICI.
FOTO: FIE
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE