Echipa feminină de spadă a României se pregătește în Germania pentru Campionatul Mondial de Scrimă! Sub comanda antrenorului Robert Rigo, în cantonamentul de la Bonn se află Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Alexandra Predescu și Greta Vereș. Cantonamentul se desfășoară în perioada 3 – 10 iulie, iar aici, alături de sportivele tricolore, sunt prezente scrimere din alte nouă țări: Germania, Statele Unite ale Americii, Estonia, Polonia, Elveția, Ucraina, Croația Brazilia și Argentina.
Campionatul Mondial de Scrimă se va desfășura la Cairo, în Egipt, între 13 și 22 iulie.