Patru floretiști români trag sâmbătă la etapa de Cupă Mondială de juniori, iar duminică la cea din Circuitul European U23 de la Barcelona

  by    0   0

Orașul Barcelona găzduiește sâmbătă și duminică, 12 și 13 decembrie, două întreceri deosebit de importante de floretă pentru juniori și U23. Sâmbătă se va disputa a cincea etapă din acest sezon de Cupă Mondială la floretă masculin, iar duminică va avea loc a treia etapă din Circuitul European U23 la floretă feminin și masculin.
România va fi reprezentată în ambele zile de concurs, în probele masculine, de următorii patru sportivi: Cristian Cândescu (CSA Steaua), Silviu Roșu (CSA Steaua), Victor Gheorghe (CSS Ploiești) și Robert Mihai Mănucu (CSA Steaua).
Programul celor două zile de concurs de la Barcelona este următorul:
SÂMBĂTĂ, 12 DECEMBRIE (Etapa de Cupă Mondială juniori)
Ora 10:00 – start grupe preliminare;
Ora 19:00 – finala și festivitatea de premiere;
DUMINICĂ, 13 DECEMBRIE (Etapa din Circuitul European U23)
Ora 10:00 – start probă floretă masculin U23;
Ora 13:00 – start probă floretă feminin U23;
Ora 17:00 – finale floretă feminin și floretă masculin.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretiștilor români în Spania.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans


Related Posts

Scrimerii români au plecat joi seara spre Taipei! Primele probe de scrimă de la Universiada de vară au loc duminică!

Delegația de 121 de persoane a României, dintre care 91 de sportivi, a plecat joi seara la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară, care se va desfășura la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august. Sportivii noștri vor concura la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo […]

READ MORE →

Se fac înscrieri pentru Campionatul Național de scrimă pentru veterani de la Craiova, ediția 2017!

Asociația Română de Scrimă Veterani organizează în data de 2 septembrie 2017, la Craiova, o nouă ediție a Campionatului Național de scrimă pentru veterani. Concursul va avea loc la Sala de scrimă a Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, cu începere de la ora 9:30, la trei categorii de vârstă: categoria I (40-49 de ani), […]

READ MORE →

Șapte scrimeri vor reprezenta România la Universiada de vară de la Taipei!

România va participa cu o delegație de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi, la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară, care se va desfășura la Taipei (Taiwan), între 19 și 30 august, iar gimnasta Larisa Iordache va fi purtătoarea de drapel la ceremonia de deschidere. Delegația României va pleca joi, 17 […]

READ MORE →

FIER ȘI AUR! Federația Română de Scrimă aniversează un an de la medalia de aur cucerită de echipa de spadă feminin la Jocurile Olimpice de la Rio!

Acum un an scrima românească și sportul din țara noastră trăiau clipe de glorie la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia). Noaptea de 11 spre 12 august 2016 va rămâne scrisă cu litere de AUR în istoria scrimei românești. Început pe 11 august și încheiat noaptea târziu, pe 12 august, concursul de spadă feminin echipe a […]

READ MORE →

Antrenorul Ioan Popa a încetat din viață!

Familia scrimei românești devine pe zi ce trece tot mai săracă. Joi, 3 august 2017, Federația Română de Scrimă anunță cu regret trecerea în neființă a antrenorului de spadă Ioan Popa (64 de ani). Fost spadasin la CSA Steaua, club pentru care a câștigat de trei ori campionatul național (1976, 1977 și 1979), Ioan Popa […]

READ MORE →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top