Localitatea rusă Soci găzduiește în perioada 2-11 martie 2018 o nouă ediție a Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori. Fost organizator al Jocurilor Olimpice de Iarnă în 2014 și viitor oraș-gazdă a mai multor meciuri de la Campionatul Mondial de fotbal din acest an, Soci are pistă de Formula 1 și este inclus în calendarul Campionatului Mondial. La ediția din acest an a Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori România este reprezentată de 42 de sportivi și 14 antrenori.
Sâmbătă, 10 martie 2018, la Soci au avut loc primele trei probe pe echipe pentru juniori: spadă feminin, floretă feminin și sabie masculin. De la ora 9:00, 12 formații s-au duelat pentru medalii în proba de floretă juniori feminin echipe. România a intrat în concurs pe tabloul de 16 și s-a clasat la final pe locul 7. Pentru România au tras: Anca Săveanu (CSA Steaua), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) și Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara). Antrenor: Florin Gheorghe.
Rezultatele României în proba de floretă juniori feminin echipe au fost:
TABLOUL DE 16 – 45-32 cu Marea Britanie

TABLOUL DE 8 – 31-45 cu Ungaria

TABLOUL DE 5-8 – 26-45 cu Rusia

LOCURILE 7-8 – 43-31 cu Ucraina

Programul ultimei de concurs de la Soci este:
DUMINICĂ, 11 MARTIE 2018
Ora 9:00 – spadă masculin juniori echipe;
Ora 9:00 – floretă masculin juniori echipe;
Ora 12:00 – sabie feminin juniori echipe;
Ora 15:00 – finala mică în probele de spadă masculin juniori echipe, floretă masculin juniori echipe și sabie feminin juniori echipe;
Ora 16:00 – finala mare în proba de spadă masculin juniori echipe;
Ora 17:00 – finala mare în proba de floretă masculin juniori echipe;
Ora 18:00 – finala mare în proba de sabie feminin juniori echipe;
Ora 18:45 – festivitatea de închidere a Campionatului European de cadeți și juniori de la Soci 2018.
Programul este adaptat după ora României.
GALERIE FOTO cu scrimerii români de la Soci puteți vedea AICI.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Soci.