Vineri, 8 mai, Federația Română de Scrimă organizează întrecerile Campionatului Național de Scrimă în probele de sabie masculin și spadă feminin, ambele la individual.
Concursul de sabie va avea loc de la ora 9:00 la Sala de scrimă Floreasca, iar cea de spadă va începe tot la ora 9:00, dar la Sala de scrimă Ghencea. Ambele probe se vor disputa în sălile mai sus-amintite până în faza tabloului de 8, inclusiv.
Semifinalele și finalele vor fi găzduite de Televiziunea Română și vor fi transmise în direct pe TVR 1, de la ora 18:30.
Așadar, în gardă! Vineri, 8 mai, de la ora 18:30, în direct pe TVR 1, cei mai buni scrimeri din România se duelează în sabii și spade pentru titlurile naționale.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestei întreceri.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ: