Federația Română de Scrimă
Știri

Șase scrimeri români pleacă azi la etapa de Cupă Mondială de sabie seniori de la Varșovia

A cincea etapă de Cupă Mondială la sabie seniori masculin, individual și echipe, din sezonul 2015-2016, are loc la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, între 19 și 21 februarie, la Varșovia.
În capitala Poloniei și-au anunțat prezența 187 de sportivi din întreaga lume, iar printre ei se vor număra și șase sabreri români. Cei care vor reprezenta România la concursul de la Varșovia sunt următorii: Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua), Iulian Teodosiu (CS Dinamo), Ciprian Gălățan (CS Dinamo), George Iancu (CSA Steaua) și Dragoș Sîrbu (CS Dinamo).
Delegația României, care pleacă în această după-amiază spre Polonia, este condusă de antrenorul Mihai Covaliu.
Alături de delegația României a plecat și sabrerul moldovean Nicolai Zaporojcenco, care este legitimat la CSTA București.
Programul celor trei zile de concurs de la Varșovia este următorul:
VINERI, 19 FEBRUARIE
Ora 11:00 – startul grupelor preliminare;
Ora 16:00 – startul eliminărilor directe pe tablourile preliminare;
SÂMBĂTĂ, 20 FEBRUARIE
Ora 11:00 – tabloul preliminar de 64
Ora 18:00 – semifinalele și finala probei individuale;
DUMINICĂ, 21 FEBRUARIE
Ora 11:00 – startul probei pe echipe;
Ora 18:00 – finala probei pe echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sabrerilor români la Varșovia.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:

Articole similare

Maria Matei este campioana națională la sabie seniori!

Federatia Romana de Scrima
4 ani

Campionatul European de scrimă de la Tbilisi, ziua 2: Mălina Călugăreanu și Maria Boldor concurează azi în proba de floretă feminin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Enes Talha Kalender, Oleksii Doritskyi și Ana Botezatu, învingătorii primei zile în Cupa Riposta la sabie pentru copii

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version