Federația Română de Scrimă
Știri

Patru scrimeri români au plecat azi la Grand Prix-ul de sabie seniori masculin de la Boston (SUA)

Orașul american Boston găzduiește la finalul acestei săptămâni, în perioada 12-13 decembrie, a doua etapă de Cupă Mondială de sabie seniori, feminin și masculin. Fiind un concurs de tip Grand Prix, se va trage doar la individual.
La startul concursului s-au înscris 161 de sportivi din Argentina, SUA, România, Austria, Belgia, Benin, Belarus, Brazilia, Canada, China, Columbia, Croația, Rep. Dominicană, Egipt, Spania, Franța, Marea Britanie, Georgia, Germania, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Iran, Irlanda, Israel, Insulele Virgine, Italia, Japonia, Kazakhstan, Coreea de Sud, Malaezia, Mexic, Peru, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Ucraina, Taipei și Vietnam.
Țara noastră va fi reprezentată în concursul de la Boston de patru sportivi: Tiberiu Dolncieanu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua), Iulian Teodosiu (CS Dinamo) și Ciprian Gălățanu (CS Dinamo).
Delegația României, care a plecat azi spre Boston, este condusă de antrenorul Mihai Covaliu.
Programul celor două zile de concurs de la Boston este următorul:
SÂMBĂTĂ, 12 DECEMBRIE
Ora 16:00 – start calificări sabie feminin;
Ora 21:00 – start calificări sabie masculin;
DUMINICĂ, 13 DECEMBRIE
Ora 16:00 – tabloul de 64 sabie feminin;
Ora 20:40 – tabloul de 64 sabie masculin;
LUNI, 14 DECEMBRIE
Ora 03:00 – semifinale sabie feminin și sabie masculin;
Ora 4:30 – finala sabie feminin și sabie masculin.
Programul este adaptat după ora României. Ora locală la Boston este cu șapte ore în urmă față de ora locală la București.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sabrerilor români la Grand Prix-ul de la Boston.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

Articole similare

17 floretiști români concurează în week-end la etapa din Circuitul European de cadeți de la Budapesta

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Patru spadasini români trag în week-end la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Heraklion

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Echipa de sabie masculin a României a concurat la Cupa Mondială de la Budapesta cu banderole negre

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version