Federația Română de Scrimă
Știri

GALERIE FOTO ȘI VIDEO: Campioanele europene la spadă au fost premiate de prim-ministru Victor Ponta

Echipa feminină de spadă a României a fost primită miercuri, 18 iunie, la Palatul Victoria de către prim-ministru Victor Ponta. Alături de Ministrul Tineretului și Sportului, doamna Gabriela Szabo, de Ministrul Apărării Naționale, domnul Mircea Dușa, prim-ministru Victor Ponta le-a felicitat și le-a premiat pe cele patru fete – Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Maria Udrea – care au cucerit săptămâna trecută medaliile de aur în proba de spadă pe echipe la Campionatul European de la Strasbourg. Alături de fete a stat și antrenorul George Epurescu, dar și o delegație din partea Federației Române de Scrimă alcătuită din: președintele Mihai Covaliu, președintele de onoare Ana Pascu și secretarul general Marius Florea.

Victor Ponta: “Sper la ca Rio, în 2016, să ne bucurăm și mai tare!”

“În primul rând, vreau să spun faptul că în fiecare miercuri e o mare onoare să avem invitaţi aici, sportivi, tineri, olimpici din ştiinţele exacte. M-am gândit că nu o să avem foarte mulţi pe care să-i felicităm direct, dar uite că avem, în fiecare miercuri. Felicitări echipei noastre de spadă. Am repetat în lift, să nu greşesc spada cu sabia că…. nu, nu, ştiu, asta ştiu şi nu am privilegiul nici al domnului ministru să mă bucur că e vorba de o echipă care se pregăteşte la Clubul Steaua. Sunt obligat să spun că mă bucur în numele României. În timp ce se desfăşoară acest eveniment, doamna ministru Szabo a profitat imediat şi mi-a zis: <<ne trebuie mai mulţi bani ca să pregătim Olimpiada din 2016>>. Nu pot decât să zic că e o mare mândrie pentru România să avem în continuare sportivi care, în ciuda tuturor dificultăţilor, au rezultate foarte bune şi că, de fiecare dată, măcar să-i felicităm şi să încercăm să facem atât cât se poate face din partea statului pentru a sprijini marea performanţă. Felicitări, mult succes şi sper ca la Rio, în 2016, să ne bucurăm şi mai tare. Mulţumesc mult de tot”, a declarat prim-ministru Victor Ponta.

Gabriela Szabo: “Vă felicit din tot sufletul pentru tot ceea ce ați făcut pentru România!”

“Pentru mine este o mare bucurie să avem alături de noi echipa de spadă a României. Am ținut foarte tare să facem această premiere într-un cadru oficial, alături de oameni care iubesc sportul. Vă felicit din tot sufletul pentru tot ceea ce ați făcut pentru România la Strasbourg”, a spus Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului și Sportului.

Mircea Dușa: “Sunteți adevărați ambasadori ai României!”

“Suntem mândri de ceea ce ați realizat până acum. Mă bucur de faptul că sportivii militari fac cinste României la competițiile internaționale. Sunteți adevărați ambasadori ai României. Vă felicit și numai bine”, a declarat Mircea Dușa, Ministrul Apărării Naționale.

Mihai Covaliu: “Suntem bucuroși că am reușit să reprezentăm România cu cinste la Campionatul European de la Strasbourg!”

“Ne bucurăm foarte mult pentru că v-ați făcut timp astăzi să ne primiți și pe noi. Suntem bucuroși că am reușit să reprezentăm România cu cinste la Campionatul European de la Strasbourg. În urma medaliei de aur cucerită de echipa de spadă feminin și a medaliei de bronz obținută de Simona Gherman, România a reușit să claseze pe locul patru în Europa, după Rusia, Italia și Franța. E un rezultat foarte bun pentru țara noastră. Vrem să vă asigură că, indiferent de adversarii noștri și de competițiile la care vom participa, vom face tot ceea ce știm mai bine pentru a reprezenta România cu cinste”, a precizat Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă.
La finalul ceremoniei, președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu i-a dăruit prim-ministrului Victor Ponta o sabie.
Filmul video cu momentele cele mai importante de la premierea echipei feminine de spadă a României de către primul-ministru Victor Ponta poate fi văzut AICI.

IMG_0678

Articole similare

Ana Maria Brânză: „Este un rezultat mare! Ne bucurăm că am adus încă un aur pentru România!”

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Felix Dogariu a câștigat Cupa României DCNEU la floretă U13!

Federatia Romana de Scrima
3 ani

Simona Gherman, Simona Pop și Anca Măroiu trag în această noapte în proba de spadă individual la Jocurile Mondiale Militare de la Mungyeong (Coreea de Sud)

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version