Federația Română de Scrimă
Știri

Zeci de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 99 din București au asistat la o demonstrație de scrimă susținută de sportivii de la CS Olimpia

Pentru al treilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais. Dacă în 2014 și 2015 Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, în 2016 suntem alături în acțiunea „Suntem generația în Mișcare” dar și în cea intitulată „Și eu trăiesc sănătos”. Astfel, începând de vineri, 1 aprilie, Federația Română de Scrimă susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli generale și licee din București și din țară.
Joi, 14 aprilie,  spadasinii de la CS Olimpia București au susținut o demonstrație de scrimă în fața a zeci de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 99 din București. Tudor Constantin, Andra Constantin, Mara Enescu și Diana Roșca i-au încântat pe elevi cu demonstrații de scrimă, iar antrenorul Constantin Manta explicat celor prezenți câteva din regulile de bază ale acestui nobil sport.
Programul următoarelor demonstrații de scrimă ale Federației Române de Scrimă, în colaborare cu Fundația Prais, este următorul:
Miercuri, 20 aprilie – ora 12:00 – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”;
Miercuri, 4 mai – ora 8:00 – Colegiul Național „Gheorghe Șincai”;
Luni, 9 mai – ora 12:00 – Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”;
Miercuri, 11 mai – ora 12:30 – Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”;
Joi, 12 mai – ora 13:00 – Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”.
Programul următoarelor lecții de scrimă va fi anunțat ulterior.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:

Articole similare

Ziua a treia a Europenelor de Cadeți

Federatia Romana de Scrima
3 ani

Codrin Cozmuleanu (CSM Iași) a câștigat Cupa Federației la sabie juniori masculin

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Ana Maria Popescu, invitată de onoare la Cupa Riposta, cel mai mare concurs internațional de sabie pentru copii din România

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version