Federația Română de Scrimă
Știri

Silviu Roșu (CSA Steaua) a câștigat medalia de bronz în proba de floretă masculin cadeți individual de la Campionatul European pentru cadeți și juniori de la Novi Sad

Prima zi a Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia) a adus și prima medalie pentru delegația României.
Luni, 29 februarie, dată care apare în calendar odată la patru ani, va fi o zi memorabilă pentru Silviu Roșu. Floretistul de la CSA Steaua a cucerit medalia de bronz în proba de floretă cadeți masculin individual, după un parcurs foarte bun. Drumul lui Silviu până pe podiumul de la Novi Sad a fost următorul: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-13 cu Moritz Lechner (Austria); tabloul de 32 – 15-6 cu Alexandru Pîrva (România); tabloul de 16 – 15-12 cu Anton Ziegon (Germania); tabloul de 8 – 15-9 cu Daniel Giacon (Olanda); semifinale – 7-15 cu Kirill Borodachev (Rusia).
Ceilalți floretiști români au încheiat întrecerea de la Novi Sad pe următoarele poziții: Cristian Cândescu (CSA Steaua) – locul 13, Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – locul 26, Alexandru Sîrb (CSA Steaua) – locul 81. Au tras 99 de sportivi.
Podiumul complet al probei de floretă cadeți masculin individual de la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad arată astfel: 1. Kirill Borodachev (Rusia), 2. Anton Borodachev (Rusia), 3. Silviu Roșu (România) și  Vladislav Mylnikov (Rusia).
FOTO: Augusto BIZZI și Florin GHEORGHE
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:

Articole similare

Amalia Tătăran a pierdut în turul I și a terminat pe locul 33 proba de spadă la Europenele de juniori de la Jerusalim

Federatia Romana de Scrima
13 ani

Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 28 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Bochum, în proba de floretă feminin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Șapte floretiști români vor fi pe planșe azi și mâine la etapa de Cupă Mondială de juniori, feminin și masculin individual, de la Udine

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version