Federația Română de Scrimă
Știri

Șapte floretiști români vor fi pe planșe azi și mâine la etapa de Cupă Mondială de juniori, feminin și masculin individual, de la Udine

În paralel cu întrecerile de spadă juniori, orașul italian Udine găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, între 17 și 19 februarie 2017, și ultima etapă de Cupă Mondială de floretă juniori, feminin și masculin, individual și echipe mixte.
În Italia și-au dat întâlnire, în total, 165 de sportivi din întreaga lume, iar șapte dintre ei sunt din România. Cei care ne vor reprezenta în probele individuale pe planșele de la Udine sunt:
FEMININ: Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța), Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara);
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Silviu Roșu (CSA Steaua).
Programul celor trei zile de concurs de la Udine este următorul:
VINERI, 17 FEBRUARIE
Ora 10:00 – floretă masculin individual;
SÂMBĂTĂ, 18 FEBRUARIE
Ora 10;00 – floretă feminin individual;
DUMINICĂ, 19 FEBRUARIE
Ora 10:00 – floretă echipe mixte.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea competiție importantă la nivel internațional este Campionatul European de cadeți și juniori de la Plovdiv (Bulgaria), din perioada 28 februarie – 9 martie.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția floretiștilor români la Udine.

Articole similare

Adam Macska (CS Satu Mare) a ocupat locul 42 la etapa de Cupă Mondială de spadă juniori masculin individual de la Bratislava

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Sâmbătă are loc la București ediția a șaptea a Trofeului Pellegrini la floretă pentru seniori

Federatia Romana de Scrima
10 ani

LIVE SCORE ȘI VIDEO: Astăzi începe la Timișoara prima etapă de Cupă Mondială de floretă juniori feminin din sezonul 2017-2018! România este reprezentată de 14 sportive!

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version