Federația Română de Scrimă
Știri

România – locul 5 la etapa din Circuitul European de cadeți, în proba de spadă feminin echipe, din Luxemburg

Ultima etapă din Circuitul European de cadeți, în probele de spadă feminin și masculin, individual și echipe, din sezonul 2016-2017, are loc sâmbătă și duminică, în Luxemburg.
La startul celor două zile de concurs s-au aliniat, în total, 270 de sportivi, din 30 de țări. Români este reprezentată doar în proba feminină, de următoarele sportive: Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Ioana Drăghici (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS), Andrada Ghica (ACS Stesial), Mihaela Leonte (CSS Quarto), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) și Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș).
Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în prima zi de concurs s-au disputat probele de spadă masculin individual și spadă feminin echipe. În cea de-a doua probă s-au întrecut 16 echipe, printre care s-au numărat și România1 și România2. După un parcurs bun, România1 a încheiat proba pe locul 5, iar România2 s-a clasat la final pe poziția a zecea. Rezultaltele celor două echipe ale României în Luxemburg au fost următoarele:
România1: tabloul de 16 – 45-30 cu Marea Britanie3; tabloul de 8 – 39-40 cu Marea Britanie1; tabloul de 5-8 – 45-44 cu Belgia; locurile 5-6 – 45-30 cu Elveția;
România2: tabloul de 16 – 33-45 cu Belgia; tabloul de 9-16 – 45-37 cu Italia4; tabloul de 9-12 – 45-32 cu Marea Britanie3; locurile 9-10 – 28-45 cu Italia3.
Componența celor două echipe ale României a fost următoarea:
România1: Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Talida Enache (CS UNEFS), Mihaela Leonte (CSS Quarto), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș);
România2: Ioana Drăghici (ACS Stesial), Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial).
Podiumul probei de spadă cadeți feminin echipe din Luxemburg arată astfel: 1. Italia1, 2. Estonia, 3. Italia2.
Programul de concurs de duminică, 22 ianuarie 2017, din Luxemburg este următorul:
Ora 10:30 – start probă spadă feminin individual;
Ora 10:30 – start probă spadă masculin echipe;
Ora 18:00 – finalele.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea competiție internațională de anvergură la nivel de cadeți și juniori este Campionatul European de la Plovdiv (Bulgaria), din perioada 28 februarie – 9 martie.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce în Luxemburg.

Articole similare

Azi încep întrecerile Cupei de Toamnă la floretă pentru copii și speranțe

Federatia Romana de Scrima
12 ani

11 sportive românce trag în week-end la etapa din Circuitul European de cadeți, în probele de floretă feminin individual și echipe, de la Samorin

Federatia Romana de Scrima
10 ani

UPDATE 2: Bodo-locul 57, Cândescu-locul 59, Roșu-locul 63 și Gheorghe-locul 78 în proba de floretă masculin juniori individual la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad. Maximilien Chastanet (Franța) a luat aurul!

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version