Federația Română de Scrimă
Știri

România – locul 24 la etapa de Cupă Mondială de la Berna, în proba de spadă masculin echipe

Ziua a treia a etapei de Cupă Mondială de spadă seniori masculin de la Berna a programat duminică, 29 octombrie 2017, proba pe echipe.
La start s-au prezentat 28 de formații, printre care s-a numărat și România. Intrată în concurs pe tabloul de 32, România a fost eliminată după primul meci, scor 7-12 cu Venezuela, și a încheiat pe locul 24.
Pentru România au tras următorii: Liviu Dragomir (CSU Craiova), Alin Sbîrcia (CSU Craiova), Andrei Timoce (CSM Satu Mare) și Adrian Dabija (CS Dinamo).
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă masculin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Italia, la Legnano, în perioada 17-19 noiembrie 2017. Între Berna și Legnano, FIE a programat și două etape-satelit: Oslo (4 noiembrie) și Dublin (11 noiembrie).


FOTO: Augusto BIZZI

Articole similare

UPDATE 9: Brânză, Pop și Constantin și-au aflat adversarele de pe tabloul principal la Cupa Mondială de la Barcelona!

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Campionatul Național de spadă speranțe de la București, ediția 2017, ziua 4: azi are loc proba masculină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
9 ani

UPDATE 10: Iancu, eliminat! Gălățanu, Badea și Teodosiu, calificați pe tabloul principal de 64 la etapa de Cupă Mondială la sabie seniori masculin individual, de la Varșovia

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version