Campionatul European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Plovdiv se încheie joi, 9 martie 2017, cu ultimele trei probe pe echipe dedicate juniorilor: spadă feminin, floretă feminin și sabie masculin.
De la ora 9:00, 18 formații se duelează pentru medalii în proba de spadă juniori feminin echipe. România a intrat în concurs la ora 10:30, direct pe tabloul de 16, și s-a clasat la final pe poziția a 11-a.
Rezultatele echipei României au fost:
TABLOUL DE 16
România – Polonia 38-45
TABLOUL DE 9-16
România – Spania 45-34
TABLOUL DE 9-12
România – Ucraina 30-35
LOCURILE 11-12
România – Marea Britanie 45-33
Echipa noastră a fost formată din: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Denisa Barosan (CSA Steaua). Antrenor echipă: Cornel Milan.
FOTO: FIE