Evoluția foarte bună de la Johannesbourg (Africa de Sud) nu a rămas fără urmări în clasamentul la zi al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin echipe pentru formația României.
Medalia de argint din Africa de Sud, cucerită în formula Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, a propulsat echipa României pe locul doi în clasamentul la zi al Cupei Mondiale. Echipa pregătită de Dan Podeanu și George Epurescu are un total de 324 de puncte, cu patru mai puține decât liderul Italia și cu patru mai multe decât Rusia, ocupanta poziției a treia. Primele opt poziții în clasamentul la zi, pe echipe, în Cupa Mondială arată astfel:
1. Italia – 328 puncte
2. România – 324 puncte
3. Rusia – 320 puncte
4. China – 306 puncte
5. Estonia – 287 puncte
6. SUA – 229 puncte
7. Suedia – 220 puncte
8. Coreea de Sud – 208 puncte.
Ana Maria Brânză se menține pe locul trei la individual
În clasamentul individual al Cupei Mondiale, cea mai bine clasată spadasină din România continuă să fie Ana Maria Brânză, ocupanta poziției a treia. După locul 9 din Africa de Sud, sportiva de la CSA Steaua are un total de 152 de puncte.
Celelalte spadasine din România ocupă următoarele poziții în clasamentul la zi al Cupei Mondiale: Simona Gherman – locul 6, cu 136 de puncte, Simona Pop – locul 59, cu 29 de puncte, Amalia Tătăran – locul 130, cu 7 puncte, Anca Măroiu – locul 179, cu 4 puncte, Loredana Dinu – locul 181, cu 4 puncte, Maria Udrea – locul 198, cu 3 puncte, Ioana Dumitru – locul 202, cu 3 puncte, Raluca Sbîrcia – locul 215, cu 2 puncte, Diana Donoiu – locul 216, cu 2 puncte, Claudia Năboiu – locul 216, cu 2 puncte, Ana Maria Constantin – locul 226, cu 2 puncte, Oana Puiu – locul 247, cu 0 puncte, Bianca Benea – locul 259, cu 0 puncte, Alexandra Ionică Cârstea – locul 263, cu 0 puncte, Greta Vereș – locul 578, cu 0 puncte.
Primele 16 poziții în clasamentul Cupei Mondiale, cele care le scutesc pe sportive de preliminarii, arată astfel:
1. Emese Szasz (Ungaria) – 180 puncte
2. Shin A Lam (Coreea de Sud) – 153 puncte
3. Ana Maria Brânză (România) – 152 puncte
4. Erika Kirpu (Estonia) – 147 puncte
5. Sun Yujie (China) – 143 puncte
6. Yana Shemyakina (Ucraina) – 143 puncte
7. Simona Gherman (România) – 136 puncte
8. Britta Heidemann (Germania) – 131 puncte
9. Courtney Harley (SUA) – 129 puncte
10. Rossella Fiamingo (Italia) – 126 puncte
11. Choi Injeong (Coreea de Sud) – 121 puncte
12. Bianca Del Carretto (Italia) – 113 puncte
13. Marie Florence Candassamy (Franța) – 106 puncte
14. Violetta Kolobova (Rusia) – 102 puncte
15. Sara Besbes (Tunisia) – 99 puncte
16. Mara Navaria (Italia) – 91 puncte
Următorul concurs la spadă seniori feminin va fi Grand Prix-ul de la Rio de Janeiro (Brazilia), în perioada 23-24 mai.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ: