Federația Română de Scrimă
Campionate Europene

Napoli 2024: Amalia Covaliu – loc 5 la sabie, Alexandra Adoch – loc 6 la floretă, ambele în întrecerile cadeților

European Cadets&Junior Fencing Championships In photo: HUNGARY Photo by Eva Pavía / #BizziTeam

Campionatul European de Scrimă pentru cadeți și juniori – Napoli 2023

Cadeți, feminin, floretă, individual

Floretistele tricolore nu au avut probleme în faza grupelor, intrând pe tablou. Aici,

Alexandra Adoch a avut un parcurs bun, eliminând-o pe Serena Mazin Gonzalez (Spania), în turul secund, cu 15-9. În turul III, Alexandra a învins-o cu 15-8 pe britanica Victoria Amore, iar în optimi s-a impus cu 15-14 în disputa cu Ahlaia Borisova (Ucraina). Alexandra Adoch a ajuns astfel în sferturile de finală, unde a cedat cu 11-15 în fața italiencei Mariavittoria Elvira Berretta.

Ioana Barbu a mers direct în turul al doilea, unde a fost întrecută greu de turcoaica Ruya Gokkan, scor 14-15. Și Karina Liță s-a calificat direct în turul secund. Aici a dispus cu 15-6 de Sofiia Garanina (Cipru), pentru ca în turul următor să piardă la o sportivă ucraineană, Milana Stepovyk, cu 5-15.

În clasamentul probei, Alexandra Adoch s-a clasat pe locul 6, Karina Liță pe locul 17, iar Ioana Barbu pe 49.

Cadeți, feminin, sabie, individual

Cele patru fete care au reprezentat România în proba feminină individuală de sabie cadete au trecut de faza grupelor. Amalia Covaliu a mers bine, învingând-o în turul secund pe Ralitsa Gadzheva (Bulgaria), cu 15-3, și trecând în turul al treilea de ucraineana Viktoria Korotchenko (15-10). În sferturi, Amalia a pierdut la o tușă, 14-15, înfruntarea cu Francesca Romana Lentini (Italia).

Anastasia Fusea s-a calificat direct în turul secund, iar acolo a pierdut greu, scor 14-15, cu britanica Maya Sutton.

Adriana Maria Geatara și Raisa Apostu s-au înfruntat în primul tur, Adriana trecând mai departe cu 15-5. În turul al doilea, Adriana a cedat cu 12-15 la Polli Szabo (Ungaria).

La final, Amalia Covaliu a fost a cincea, Anastasia Fusea s-a clasat pe 17, Adriana Maria Geatara pe 27, iar Raisa Apostu pe 39.

 Cadeți, masculin, spadă, individual

Cei trei spadasini români înscriși în concurs au trecut cu bine de faza grupelor. Pe tabloul principal, Ștefan Răilean l-a învins pe lituanianul Kajus Gasciauskas în primul tur (15-8), a dispus apoi de suedezul Elwin Elg (15-14), pentru ca în turul al treilea să îl învingă pe polonezul Mikolaj Adamczyk. Răilean a pierdut în optimi, la francezul Theo Mitrail (7-15).

Ovidiu Enescu s-a calificat direct în turul secund, unde a trecut de suedezul Tor Lonnert, cu 15-7, dar a pierdut în turul al treilea, unde a fost întrecut de francezul Noam Duchene, cu 15-12.

Gabriel Popa a ieșit din primul tur, cedând cu 10-15 în fața germanului Rudy Hummel.

În clasamentul final, Ștefan Răilean a încheiat pe locul 15, Ovidiu Enescu pe 24, iar Gabriel Popa pe 74.

Articole similare

Alexandru Pîrva – locul 58 la etapa din Circuitul European de cadeți de la Bratislava, în proba de floretă masculin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

GALERIE FOTO: Peste 150 de elevi de la Școala Generală Nr. 99 din București au asistat la lecțiile deschise de scrimă susținute de sportivii de la ACS Quarto, ACS Balestra și ACS Duel

Federatia Romana de Scrima
12 ani

CSU Cluj Napoca a câștigat medaliile de aur la Campionatul Național de floretă pentru tineret de la Timișoara, în proba masculină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version