Federația Română de Scrimă
Știri

Mai sunt trei zile până la cea mai mare acțiune simultană de promovare a scrimei organizată de Federația Română de Scrimă: FlashMob România 2015!

Federația Română de Scrimă va întreprinde peste trei zile, în ziua de joi, 17 septembrie 2015, de la ora 17:00, o amplă acțiune simultană de promovare a scrimei și de atragere a cât mai multor copii către acest sport, în unspreze orașe din România.
Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Mihai Covaliu și alți actuali și foști campioni ai scrimei românești se vor afla în unsprezece orașe ale țării – Slobozia, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Craiova, Brașov și Râșnov – în acțiunea intitulată FlashMob România 2015 pentru demonstrații simultane, poze, autografe și alte acțiuni de popularizare a acestui sport, alături de sportivii și antrenorii de la cluburile de scrimă din fiecare dintre cele 11 orașe enumerate mai sus.
Evenimentul este organizat de către Federația Română de Scrimă, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului – prin Direcțiile Județene de Tineret și Sport, al primăriilor din cele 11 orașe enumerate mai sus, al consiilor locale și, nu în ultimul rând, al cluburilor de scrimă.
În fiecare oraș, demonstrațiile vor fi susținute de către sportivii de la cluburile locale, iar din partea Federației Române de Scrimă vor participa următorii:
SLOBOZIA – Alin Badea (CSA Steaua/sabie), Sorin Eftimie (CS Dinamo/sabie);
CONSTANȚA – George Iancu (CSA Steaua/sabie), Ana Maria Constantin (CS Dinamo/spadă);
IAȘI – Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo/sabie), Dragoș Sârbu (CS Dinamo/sabie), Cristian Bițucă (CS Dinamo/sabie);
TÂRGU MUREȘ – Greta Vereș (CSA Steaua/spadă), Mario Persu (CSU Craiova/spadă);
CLUJ NAPOCA – Mălina Călugăreanu (CSA Steaua/floretă), Iulian Teodosiu (CS Dinamo/sabie);
SATU MARE – Amalia Tătăran (CS Dinamo/spadă), Mădălin Bucur (CS Dinamo/sabie);
ORADEA – Alexandra Predescu (CSA Steaua/spadă), Bianca Benea (CSM Oradea/spadă);
TIMIȘOARA – Ana Boldor (CSU Poli Timișoara/floretă), Maria Boldor (CSA Steaua/floretă);
CRAIOVA – Anca Măroiu (CSA Steaua/spadă), Adrian Dabija (CS UNEFS/spadă);
BRAȘOV – Ana Maria Popescu (ex-Brânză) (CSA Steaua/spadă), Simona Pop (CSA Steaua/spadă), Bianca Pascu (CS Dinamo/sabie);
RÂȘNOV – Simona Gherman (CSA Steaua/spadă), Loredana Dinu (CS Dinamo/spadă), Ioana Dumitru (CS Dinamo/spadă), Ciprian Gălățanu (CS Dinamo/sabie).

AFIS FLASH MOB

Locațiile unde vor avea loc demonstrațiile în cele 11 orașe sunt următoarele:
SLOBOZIA – Platoul din fața Casei de Cultură/Sala Sporturilor (dacă plouă);
CONSTANȚA – Piața Ovidiu/Sala Sporturilor (dacă plouă);
IAȘI – Grădina Palace/Mall Palace (dacă plouă);
TÂRGU MUREȘ – Platoul din fața Teatrului Național/Foaierul Teatrului Național (dacă plouă);
CLUJ NAPOCA – Piața Unirii/Sala Sporturilor (dacă plouă);
SATU MARE – Pasajul Corneliu Coposu/Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” (dacă plouă);
ORADEA – Parcul 1 Decembrie/Sala Sporturilor (dacă plouă);
TIMIȘOARA – Piața Victoriei/Sala Sporturilor „Constantin Jude” (dacă plouă);
CRAIOVA – Piața Buzești/Sala LPS „Petrache Trișcu” (dacă plouă);
BRAȘOV – Mall Coresi;
RÂȘNOV – Cetatea Râșnov/Sala de Sport Râșnov (dacă plouă).

PARTENERII OFICIALI AI FEDERAȚIE ROMÂNE DE SCRIMĂ PENTRU ACEST EVENIMENT SUNT:
 

Articole similare

Campionatul Național de Seniori 2019 – spadă masculin, individual

Federatia Romana de Scrima
6 ani

România s-a clasat pe locul trei la etapa din Circuitul European de spadă cadeți feminin echipe de la Heidenheim

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Azi are loc ediția a VII-a a Cupei Satu Mare la floretă pentru cadeți, în proba feminină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version