Federația Română de Scrimă
Știri

GALERIE FOTO: Peste 150 de copii de la Școala Generală Shanghai din București au asistat azi la demonstrațiile de scrimă ale sportivilor de la CS Olimpia și CSTA

Seria de activități organizate de către Fundația Prais în colaborare cu Federația Română de Scrimă, în cadrul mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!”, a continuat marți, 7 aprilie, cu alte trei ore de demonstrații. Sportivii de la CSTA și CS Olimpia au susținut marți, între orele 9:00 și 12:00 demonstrații de scrimă la Școala Generală Shanghai din București. Timp de trei ore, sportivii și antrenorii le-au explicat școlarilor beneficiile practicării scrimei, le-au arătat câteva exerciții și chiar i-au lăsat să facă mai multe fandări pe planșă.
Sportivii care au reprezentat Federația Română de Scrimă la acțiunea de marți, 7 aprilie, au fost: Remus Pândaru, Dorel Dincă, Diana Roșca, Alia Andrei (toți de la CS Olimpia – antrenor Constantin Manta), Amalia Dumitru și Maria Teodorescu (ambele de la CSTA – antrenor Ana Pavel).
Programul lecțiilor deschise în următoarele zile arată astfel:
Miercuri, 8 aprilie
Lecții deschise de scrimă la Școala Generală Shanghai din București.
Program: 09:00-12:00.
Cluburi participante: CS Olimpia, ACS Balestra.
Joi, 9 aprilie
Lecții deschise de scrimă la Școala Generală Corbeanca.
Mai multe despre mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” puteți afla AICI.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

IMG_1140

Articole similare

GALERIE FOTO: Patru clasări pe podium pentru scrimerii români în prima zi la Turneul Internațional “Balkan Clubs Championship” de la Plovdiv, în probele de spadă cadeți feminin și masculin

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Ana Maria e in finala mondiala!

Federatia Romana de Scrima
8 ani

CE Tallinn 2023: Argint pentru echipa masculină de sabie cadeți a României!

Federatia Romana de Scrima
4 ani
Exit mobile version