Federația Română de Scrimă
Știri

Echipa de spadă feminin a României, medaliată cu bronz la Campionatul European de la Tbilisi, a fost primită azi cu flori la întoarcerea în țară

17 iunie 2017 va rămâne o zi de neuitat pentru componentele echipei de spadă feminin a României. Medaliate cu bronz la Campionatul European de la Tbilisi, Amalia Tătăran, Raluca Sbîrcia, Greta Vereș și Adela Danciu, alături de antrenorul George Epurescu, s-au întors duminică dimineața, 18 iunie, în țară. Alături de ele au sosit și băieții din echipa de sabie și ceilalți oficiali ai FR Scrimă.
Sportivii, antrenorii și oficialii au fost primiți la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni de reprezentanți ai MTS, FR Scrimă, CS Dinamo, CSA Steaua, familii, rude, prieteni, etc.
Amalia Tătăran, Raluca Sbîrcia, Greta Vereș și Adela Danciu au primit flori din partea celor prezenți, și au declarat că sunt foarte bucuroase pentru acest succes.
“Nu ne-am așteptat să ne întoarcem cu o medalie de la Tbilisi, dar ne-am dorit foarte mult ca acest lucru să se întâmple. A fost un concurs foarte, foarte greu, dar ne-am mobilizat și am reușit să urcăm pe podium. Suntem foarte fericite și sperăm să facem o figură frumoasă și la Campionatul Mondial de la Leipzig”, a declarat Amalia Tătăran.
“În primul rând vreau să le felicit pe fete pentru efortul extraordinar pe care l-au depus la Tbilisi și pentru modul în care s-au pregătit pentru acest concurs. Mulțumesc și celorlalți componenți ai staff-ului, care au fost alături de aceste fete și care au crezut în ele. Este o medalie muncită și sunt fericit că am reușit să aducem multă bucurie în țară”, a declarat antrenor George Epurescu.
La Tbilisi, pentru echipa noastră au tras următoarele sportive: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova) și Adela Danciu (CSU Craiova). Antrenori: George Epurescu și Alina Ciuculescu.
Rezultatele spadasinelor românce la Tbilisi au fost următoarele:
TABLOUL DE 16
România – Spania 45-36
TABLOUL DE 8
România – Ucraina 44-40
SEMIFINALE
România – Rusia 41-45
FINALA MICĂ
România – Estonia 45-38.
Este a doua medalie de bronz a României la această ediție a Campionatului European de la Tbilisi, după bronzul cucerit de Bianca Pascu, în proba de sabie feminin individual.

Articole similare

Mihai Slave (ACS Prima Spadă) a câștigat Campionatul Național de scrimă pentru copii de la București, ediția 2018, în proba de spadă masculin, categoria 8-9 ani

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Brânză, eliminată în optimi la Leipzig! Duminică, România-Elveţia în turul I pe echipe

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Mihăiță Cruțu (CSS Slobozia) a câștigat Campionatul Național de sabie pentru speranțe de la Râșnov, ediția 2017, în proba masculină la individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version