Echipa de spadă feminin a României, proaspătă câștigătoare a medaliilor de aur la Campionatul European de la Montreux (Elveția), a sosit miercuri, 10 iunie, în țară.
În organizarea Ministerului Tineretului și Sportului, al Federației Române de Scrimă și a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, echipa formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, alături de antrenorul Dan Podeanu, a fost primită la Salonul Prezidențial din cadrul Aeroportului „Henri Coandă”.
Președintele CSA Steaua, George Boroi, secretarul de stat al MTS, Carmen Tocală, antrenorul de la CS Dinamo, Alexandru Chiculiță, alături de tehnicieni de la mai multe cluburi de scrimă din București, părinți, rude și prieteni le-au așteptat cu emoție pe campioanele Europei la spadă.
Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au primit zeci de buchete de flori și felicitări din partea tuturor și au promis că nu se vor opri aici.
Ana Maria Brânză: „Nu știu cum am reușit să le <<păcălim>> pe adversarele noastre din nou. Știu că mulți ne văd ca fiind cele mai bune, dar mai avem mult de muncă. Suntem foarte fericite de această medalie, dar obiectivul nostru este calificarea la Jocurile Olimpice și obținerea unei medalii la Rio, în 2016!”
Simona Gherman: „Pot să spun că sunt foarte fericită. Am muncit toate foarte mult pentru această medalie și sper să continuăm pe același drum până la Rio.”
Simona Pop: „E adevărat că bronzul la individual ocupă un loc aparte în sufletul meu, dar cel mai mult mă bucură aurul pe echipe. Este foarte important să ne menținem în top și să luăm o medalie la Rio!”
Loredana Dinu: „Pentru mine, care am revenit pe planșă de șase luni, bucuria este foarte mare. Sper să nu ne oprim aici. Doresc să dedic această medalie de aur celui care mi-a fost antrenor, părinte și un excelent pedagog – Dumitru Popescu – care săptămâna trecută a trecut în neființă.”
Dan Podeanu: „Fetele au luptat minunat și sunt foarte mândru de ele. Îmi doresc să fie la fel de concentrate și în continuare și să ne bucurăm pe deplin după Jocurile Olimpice de la Rio.”
Au refăcut saltul de la Montreux
La finalul conferinței de presă, Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au refăcut saltul de după victoria cu Estonia, gest care a făcut înconjurul lumii.
Drumul României spre al doilea titlu european consecutiv a fost următorul:
Tabloul de 16 – liber;
Tabloul de 8 – 31-25 cu Ucraina;
Semifinale – 45-41 cu Suedia;
Finala – 45-35 cu Estonia.
Al șaselea titlu european pentru echipa de spadă feminin a României!
Echipa de spadă feminin a României a cucerit marți la Montreux al șaselea titlul de campioană europeană din istorie. În total, în această probă, România are opt medalii: șase de aur și două de argint! Precedentele cinci titluri europene au fost cucerite astfel: 2006 – Izmir, 2008 – Kiev, 2009 – Plovdiv, 2011 – Sheffield, 2014 – Strasbourg.
Medalii de argint am cucerit în: 2012 – Legnano, 2013 – Zagreb.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ: