Federația Română de Scrimă
Știri

Cupa României la floretă seniori de la Timișoara, ziua 1: azi are loc proba individuală la masculin

După cinci zile pline de spadă la Constanța, polul de interes al scrimei românești se mută în această săptămână la Timișoara.
Orașul de pe Bega găzduiește de luni și până joi, în perioada 3-6 octombrie, întrecerile Cupei României la floretă seniori, feminin și masculin, individual și echipe, ediția 2016. Iar la finalul săptămânii, sâmbătă și duminică, 8 și 9 octombrie, la Timișoara are loc etapa de Cupă Mondială la floretă juniori feminin, individual și echipe.
Luni, 3 septembrie, de la ora 9:00, s-a dat startul probei de floretă seniori masculin individual. S-au prezentat la start 16 sportivi. Se vor trage două tururi de grupe preliminare, iar apoi toți sportivii vor ajunge pe un tablou de 16, de eliminări directe.
În 2015, podiumul Cupei României la floretă seniori masculin individual a arătat astfel: 1. Radu Dărăban (CSU Cluj Napoca), 2. Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca), 3. Iulian Teacă (CSU Poli Timișoara).
Programul următoarelor trei zile de concurs din cadrul Cupei României de floretă seniori de la Timișoara este:
MARȚI, 4 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – floretă masculin echipe;
MIERCURI, 5 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – floretă feminin individual;
JOI, 6 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – floretă feminin echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerilor de la Timișoara.

Articole similare

Ariana Nemeș, Talida Enache, Robert Budai și Tudor Zărnescu, câștigători în prima zi a Memorialului “Ille Cornelia” la spadă pentru copii

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Clubul Sportiv al Armatei Steaua și Federația Română de Scrimă organizează mâine Cupa Europei la floretă feminin la București!

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Premiera – Circuit European U14 pentru prima data la Cluj-Napoca – prin intermediul ACS ATLAS INVICTUS

Federatia Romana de Scrima
3 ani
Exit mobile version