Federația Română de Scrimă
Știri

Campionatul Național de sabie seniori de la București, ziua 3: azi are loc proba individuală la masculin

Timp de cinci zile, de miercuri și până duminică, în perioada 26-30 octombrie, Sala de scrimă „Ana Pascu” din București găzduiește întrecerile Campionatului Național, Diviziei A și Superligii Naționale de sabie pentru seniori, la feminin și masculin, ediția 2016.
Vineri, 28 octombrie, în a treia zi de concurs are loc proba masculină la individual. La start, care s-a dat la ora 9:00, s-au prezentat 30 de sportivi de la toate cluburile de sabie din țară. Se vor trage două tururi de grupe preliminare, iar apoi toți sportivii vor ajunge pe un tablou incomplet de 32, de eliminare directă.
În 2015, podiumul Campionatului Național de sabie seniori, în proba masculină la individual, a arătat astfel: 1. Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), 2. Alin Badea (CSA Steaua), 3. Iulian Teodosiu (CS Dinamo) și Mădălin Bucur (CS Dinamo).
Programul următoarelor două zile din cadrul Campionatului Național, Diviziei A și Superligii Naționale de sabie pentru seniori este următorul:
SÂMBĂTĂ, 29 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – Divizia A la sabie seniori masculin;
DUMINICĂ, 30 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – Superliga la sabie seniori masculin.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.

Articole similare

Alteța Sa Regală Principele Radu al României a fost invitat de onoare la festivitatea de deschidere a Campionatului Național de scrimă pentru copii 2016

Federatia Romana de Scrima
10 ani

CSA Steaua a câștigat Campionatul Național de scrimă pentru copii, ediția 2018, în proba de sabie feminin echipe

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Karina Vasile (ACS Balestra) și Zoltan Sarmany (Slovacia) s-au impus în ediția a treia a Cupei AS la floretă, etapă în Circuitul European U14

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version