Federația Română de Scrimă
Spadă

Brânză, Tătăran, Vereș, Sbîrcia, Udrea și Danciu trag azi în calificări la etapa de Cupă Mondială de spadă seniori feminin de la Havana

Capitala Cubei, Havana, găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 19-21 ianuarie 2018, o nouă etapă de Cupă Mondială la spadă seniori. Întrecerea va avea loc la individual și pe echipe, iar la start și-au anunțat participarea 145 de sportive din întreaga lume.
Delegația României este formată din următoarele sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Amalia Tătăran (CS Dinamo), Maria Udrea (CSA Steaua), Adela Danciu (CSU Craiova), Raluca Sbârcia (CSU Craiova) și Greta Vereș (CSA Steaua). Antrenor: George Epurescu.
Spadasinele românce au ajuns cu bine la Havana, iar joi, înainte de concurs au avut câteva clipe de relaxare la malul oceanului. Vineri după-amiază, 19 ianuarie 2018, au loc duelurile din preliminariile probei individuale, fază a concursului în care vor trage toate cele șase spadasine românce.
Programul celor trei zile de concurs de la Havana este următorul:
VINERI, 19 IANUARIE
Ora 15:30 – start grupe preliminări;
Ora 20:00 – tablou preliminar de 128;
Ora 22:00 – tablou preliminar de 64;
SÂMBĂTĂ, 20 IANUARIE
Ora 16:00 – start tablou de 64;
Ora 23:00 – semifinale și finala în proba individuală;
DUMINICĂ, 21 IANUARIE
Ora 16:00 – start probă pe echipe;
Ora 21:00 -finala mică;
Ora 2:00 – finala mare.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Barcelona, în perioada 9-11 februarie 2018.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Havana.


 

Articole similare

Ștefan Alexandru Surcel – campion la sabie 10-11 ani!

Federatia Romana de Scrima
3 ani

32 de sabreri români vor fi pe planșe sâmbătă și duminică la etapa din Circuitul European de cadeți de la Modling

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Sportivii de la CS Dinamo, CSS Triumf și CS UNEFS au susținut o demonstrație de scrimă la Școala Gimnazială I.G. Duca, în cadrul programului național „Școala Altfel”

Federatia Romana de Scrima
8 ani
Exit mobile version