Federația Română de Scrimă
Campionate naționale

Steaua a câștigat titlul național feminin la sabie tineret echipe!

Prima echipă a clubului CSA Steaua (Felicia Iacob, Tania Luțea, Sabina Martiș, Denisa Șerban) a reușit să cucerească titlul național la tineret, în proba de sabie feminin echipe, după ce a învins în concursul de azi trei echipe ale clubului rival, CS Dinamo. În sferturi, stelistele au trecut de echipa secundă a alb-roșilor, de care a dispus cu 45-28. Semifinalele i-au adus ca adversară echipa a treia a clubului Dinamo, pe care a învins-o cu 45-32. În finală, CSA Steaua 1 a înfruntat prima echipă a lui Dinamo (Ana Botezatu, Andreea Lupu, Maria Matei, Laura Moroianu). Aceasta din urmă a ajuns în ultimul act după o victorie cu 45-40 în meciul cu Riposta București. Finala a început în nota de dominare a dinamovistelor, care au condus cu 20-17 la finele celui de-al patrulea releu. A urmat victoria Sabinei Martiș, care a învins-o cu 8-1 pe Laura Moroianu, și situația de pe tabelă să-a schimbat în favoarea Stelei, care conducea acum cu 25-21. Fetele legitimate la clubul militar nu au mai cedat inițiativa și au câștigat cu 45-37, cucerind titlul național. Medalia de bronz a fost adjudecată de CS Riposta București 1 (Theodora Alexandrescu, Mihaela Chițu, Maria Cojocaru, Ilinca Pantiș), învingătoare cu 45-40 în finala mică, unde a avut ca adversare sabrerele de la CS Dinamo București 3 (Andreea Beatrice Adăniloaie, Anastasia Fusea, Bianca Statie, Rebeca Maria Tudorancea).

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

OPTIMI DE FINALĂ:

SFERTURI DE FINALĂ:

TURNEUL PENTRU LOCURILE 5-8:

MECIUL PENTRU LOCUL 5:

MECIUL PENTRU LOCUL 7:

TURNEUL PENTRU LOCURILE 9-16:

MECIUL PENTRU LOCUL 9:

SEMIFINALE:

MECIUL PENTRU LOCUL 3:

FINALA:

CLASAMENT FINAL:

Loc Club Componența echipei Țara
1 CSA STEAUA București 1 IACOB Felicia

LUTEA Tania

MARTIȘ Sabina

ȘERBAN Denisa

 ROU
2 CS DINAMO București 1 BOTEZATU Ana

LUPU Andreea

MATEI Maria

MOROIANU Laura

 ROU
3 CS RIPOSTA București 1 ALEXANDRESCU Theodora

CHIȚU Mihaela

COJOCARU Maria

PANTIȘ Ilinca

 ROU
4 CS DINAMO București 3 ADĂNILOAIE Andreea Beatrice

FUSEA Anastasia

STATIE Bianca

TUDORANCEA Rebeca Maria

 ROU
5 CSA STEAUA București 2 ALEXE Maria

BADEA Maria

DUMITRU Catinca

IACOB Emma

 ROU
6 CS DINAMO București 2 MITRUȘ Alexandra

MITRUȘ Andreea

OVESIA Anna

ȘERBĂNOIU Andreea (Deea)

 ROU
7 CSTA București BUGAEVSKI Natalia

CHIRCĂ Delia

OARGĂ Teodora

RETHER Monica

 ROU
8 CS DINAMO București 4 DANCIU Vanessa

DOBROGEANU Bianca

PĂTRĂNOIU Petra

 ROU
9 CSA STEAUA București 3 GEATARA Adriana Maria

GHEORGHE Andreea Cristina

PĂUN Iulia Maria

POPA Patricia

 ROU
10 CS RIPOSTA București 2 BENCIU Rosemarie

DEJESCU Ana

SAVA MUSTEAȚĂ Cela

TANISLAV Maria

 ROU
11 CS DINAMO București 5 HEHAL Alexandra

MĂRGINEANU Lorena

MIHALCEA Anastasia

 ROU

 

REZULTATELE DESFĂȘURATE ALE MECIURILOR:

CS Dinamo București 2 – CSA Steaua București 3 45-31

CSTA București – CS Riposta București 2 45-38

CSA Steaua București 2 – CS Dinamo București 4 45-14

CSA Steaua București 1 – CS Dinamo București 2 45-28

CS Dinamo București 3 – CS Dinamo București 4 45-40

CS Riposta București 1 – CSTA București 45-28

CS Dinamo București 1 – CSA Steaua București 2 45-31

CS Dinamo București 2 – CS Dinamo București 4 45-30

CSA Steaua București 2 – CSTA București 45-33

CSA Steaua București 2 – CS Dinamo București 2 45-42

CSTA București – CS Dinamo București 4 45-40

CS Riposta București 2 – CS Dinamo București 5 45-28

CSA Steaua București 3 – CS Riposta București 2 45-40

CSA Steaua București 1 – CS Dinamo București 3 45-32

CS Dinamo București 1 – CS Riposta București 1 45-40

CS Riposta București 1 – CS Dinamo București 3 45-40

CSA Steaua București 1 – CS Dinamo București 1 45-37

Articole similare

UPDATE 5: Teodosiu, eliminat de pe tabloul principal de 16 la Cupa Mondială de sabie de la Atena

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Campionatul Național de spadă pentru juniori de la Craiova, ziua 2: azi are loc proba masculină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Brânză, Gherman, Pop și Dumitru pleacă azi la Grand Prix-ul de spadă de la Doha

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version