Federația Română de Scrimă
Știri

Sportivii de la ACS Stesial au susținut o demonstrație de scrimă în fața a zeci de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București

Pentru al treilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais. Dacă în 2014 și 2015 Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, în 2016 suntem alături în acțiunea „Suntem generația în Mișcare” dar și în cea intitulată „Și eu trăiesc sănătos”. Astfel, începând de vineri, 1 aprilie, Federația Română de Scrimă susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli generale și licee din București și din țară.
Miercuri, 20 aprilie,  spadasinii de la ACS Stesial București, care dimineață au fost la Liceul „Mihai Eminescu” au susținut o demonstrație de scrimă în fața a zeci de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Ana Maria Melintescu și Alexandru Knopf i-au încântat pe elevi cu demonstrații de scrimă, iar antrenorul Silviu Ciuculescu le-a explicat celor prezenți câteva din regulile de bază ale acestui nobil sport.
Programul următoarelor demonstrații de scrimă ale Federației Române de Scrimă, în colaborare cu Fundația Prais, este următorul:
Miercuri, 4 mai – ora 8:00 – Colegiul Național „Gheorghe Șincai”;
Luni, 9 mai – ora 12:00 – Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”;
Miercuri, 11 mai – ora 12:30 – Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”;
Joi, 12 mai – ora 13:00 – Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”.
Programul următoarelor lecții de scrimă va fi anunțat ulterior.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:

 

Articole similare

Cinci clasări pe podium ale scrimerilor români la ultima etapă a Circuitului Internațional de spadă „Olimpici” din sezonul 2016-2017, de la Békéscsaba

Federatia Romana de Scrima
7 ani

GALERIE FOTO: Primul campion național la scrimă în 2015: Dorin Băzăvan (CS UNEFS), aur la spadă cadeți masculin individual

Federatia Romana de Scrima
10 ani

UPDATE 6: Radu Dărăban a ocupat locul 14 la Campionatul Mondial de la Moscova, în proba de floretă masculin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version