Federația Română de Scrimă
Știri

Simona Gherman și Tiberiu Dolniceanu promovează miercuri scrima în orașul Buftea

Marți, 11 octombrie, trebuia să fie zi de sărbătoare pentru orașul Buftea. Piațeta din fața primăriei orașului Buftea urma să găzduiască un eveniment de promovare al scrimei. Din păcate, vremea nefavorabilă a amânat evenimentul pentru miercuri, 19 octombrie 2016, de la ora 13:00.
Organizat de Clubul Sportiv din Buftea, cu sprijijnul primăriei Buftea, evenimentul, care va avea loc de această dată la Sala nouă de sport din curtea Liceului Tehnologic Dumitru Dumitrescu din Buftea (Șoseaua București-Târgoviște, nr. 135) va conține o demonstrație de sabie a micilor scrimeri de la CSTA București și se va bucura de prezența a doi invitați speciali. Campioana olimpică la spadă de la Rio, Simona Gherman, și vicecampionul olimpic la sabie de la Londra, Tiberiu Dolniceanu, vor onora evenimentul cu prezența lor.
Toți cei care se vor afla miercuri, 19 octombrie, de la ora 13:00, în Sala nouă de sport din curtea Liceului Tehnologic Dumitru Dumitrescu din Buftea (Șoseaua București-Târgoviște, nr. 135) vor putea sta de vorbă cu Simona Gherman și cu Tiberiu Dolniceanu, vor putea face fotografii și vor obține autografe de la cei doi mari campioni ai scrimei românești.

Articole similare

Felicitări de la Guvern şi de la MApN pentru Ana Maria Brânză!

Federatia Romana de Scrima
13 ani

Cristian Stoian (U10), Vladislav Băicean (U12) și Nikitas Gherman (U14) sunt câștigătorii zilei a doua în Cupa Floreta de la Timișoara

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Rareș Călin, Octavian Rentea, Mihnea Surcel și Karina Vasile sunt învingătorii zilei întâi din Cupa de Primăvară la floretă pentru copii și speranțe

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version