ACS Floreta Timișoara organizează sâmbătă și duminică, 12 și 13 noiembrie 2016, prima ediție a Cupei Floreta Timișoara la floretă, feminin și masculin.
Competiția face parte din Circuitul European U14 și se va desfășura la Centrul Regional de Afacere din Timișoara, de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa din orașul de pe Bega.
Programul celor două zile de concurs de la Timișoara este următorul:
SÂMBĂTĂ, 12 NOIEMBRIE
Ora 9:00 – floretă feminin individual pentru sportive născute începând cu 2003;
Ora 13:30 – floretă masculin individual pentru sportivi născuți începând cu 2005;
Ora 17:30 – floretă pentru amatori, fără limită de vârstă;
DUMINICĂ, 13 NOIEMBRIE
Ora 9:00 – floretă masculin individual pentru sportivi născuți începând cu 2003;
Ora 12:30 – floretă feminin individual pentru sportive născute începând cu 2005.
Concursul, la care și-au anunțat prezența sportivi din Marea Britanie, Serbia, Ungaria și România, este organizat cu susținerea Federației Române de Scrimă, a Clubului Sportiv Universitar Poli și a Consiliului Județean Timiș.
„Cupa Floreta Timișoara își propune să sprijine viitorii campioni la scrimă, categoria floretă, dar și să aducă în centrul atenției publicului larg beneficiile practicării acestui sport. Ne bucurăm să reunim viitorii campioni europeni la Timișoara, locul care a dezvoltat mare parte dintre campionii actuali ai României la scrimă”, a declarat Iulian Teacă, președintele Clubului Floreta Timișoara.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestei întreceri.
Afișul concursului poate fi descărcat mai jos: