Federația Română de Scrimă
Știri

Sâmbătă și duminică are loc la București etapa a opta din acest sezon în Circuitul European U14 la spadă feminin și masculin

Confederația Europeană de Scrimă a demarat la începutul lunii decembrie a anului trecut un nou proiect extrem de ambițios și binevenit pentru scrimerii din întreaga Europă.
Astfel, sâmbătă, 5 decembrie 2015 a debutat primul sezon din Circuitul European U14. Întrecerile au loc la toate cele trei arme – spadă, floretă și sabie – la feminin și masculin, doar la individual.
România găzduiește și ea un prim concurs în cadrul acestui Circuit European U14. Astfel, sâmbătă și duminică, în perioada 23-24 aprilie, la București are loc etapa a opta din Circuitul European U14 la spadă feminin și masculin, doar la individual.
Întrecerea, care este organizată de CS UNEFS în colaborare cu Federația Română de Scrimă, se va desfășura la Sala de Scrimă Floreasca din București după următorul program:
SÂMBĂTĂ, 23 APRILIE
Ora 9:30 – spadă masculin individual;
DUMINICĂ, 24 APRILIE
Ora 9:30 – spadă feminin individual.
Până vineri seara s-au înscris în concurs, în total, 57 de sportivi din România, Grecia, Austria, Bulgaria și Australia.
Calendarul complet al primului sezon din Circuitul European U14 poate fi văzut mai jos.

Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestei întreceri.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:

Articole similare

Sabrerii cadeți își dispută aurul!

Federatia Romana de Scrima
6 ani

Mihaela Leonte-locul 20, Andrada Ghica-locul 26, Talida Enache-locul 44 și Claudia Durău-locul 56 la Campionatul European de la Soci, în proba de spadă cadeți feminin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Cupa Mondială la spadă – Legnano

Federatia Romana de Scrima
3 ani
Exit mobile version